Social-Cultură
Ziua Forțelor Terestre va fi marcată mâine în centrul municipiului Dej
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișÎn fiecare an, la data de 23 aprilie, se sărbătoreşte ZIUA FORŢELOR TERESTRE, al căror patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă.
În Garnizoana Dej, manifestările dedicate acestei sărbători se vor desfăşura mâine, 20 aprilie, începând cu ora 12:00, în Piaţa Bobâlna din centrul municipiului Dej, unde vor avea loc următoarele activităţi:
- program cultural artistic – dansuri populare şi un recital de cântece populare;
- drill team – exerciţiu de precizie şi îndemânare în mânuirea armei, executat de militarii Batalionului 811 Infanterie;
- exerciţiu demonstrativ de arte marţiale – taekwon-do ITF, executat de viitorii militari din forţele terestre din cadrul Clubului CS Vulturii Dej;
- prezentare de tehnică, armament şi echipamente militare folosite de către militarii din unităţile militare din garnizoana Dej;
„Invităm pe această cale instituţiile publice, reprezentanţii mass-media locală, unităţile de învăţământ, agenţii economici şi pe toţi cetăţenii municipiului Dej să participe alături de noi la acest eveniment”, se precizează într-un comunicat de presă al Garnizoanei Dej.
FOTO – Arhivă