Social-Cultură
Vernisaj Ana Sabina Purcariu, azi, la Galeria de Artă a Muzeului Municipal Dej – FOTO
Publicat acum
8 anipe
Galeria de Artă a Muzeului Municipal Dej a găzduit azi, cu începere de la ora 17, expoziția de pictură semnată Ana Sabina Purcariu.
Prezentarea expoziției și activitatea artistei Sabina Ana Purcariu a fost destăinuită dejenilor pasionați de artă de către prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu, un apropiat al vieții cultural-artistice dejene.
Artista mureșană Ana Sabina Purcariu este absolventă a Universității de Artă și Design Cluj Napoca, secția Pictură, membru a UAP și a Asociației Artiștilor Plastici Mureș din anul 1986, de asemenea membru a Fondului Plastic Brașov și a Kunstverein Passau din Germania. De-a lungul timpului, a organizat și participat la expoziții personale și de grup sau colective, în țară și străinătate, activitatea sa artistică fiind apreciată la înalta ei valoare, dovadă numeroasele premii și distincții obținute la concursurile județene de artă plastică.
Colecția Căutări… Zbor și Grădini prezintă o temeinică analiză a împlinirilor și răsfrângerilor sale picturale, un amplu orizont al inspirației, o caracteristică și fecundă predispoziție lirică, imaginile trezindu-se învăluite într-un tumultuos suflu metaforic și simbolic – după cum apreciază prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu.
Prima temă, Zborul, se definește ca visul unui zbor spre înalt, spre albastruri celeste, o eliberare a omului din limitele materiei inerte, un gând lăuntric al artistei și, în același timp, o speranță și o realitate pe care a reușit să o trăiască prin linii și culori.
Cea de-a doua temă, Grădina, simbolizează raiul pământesc, paradisul celest în care se poate pătrunde printr-o poartă îngustă, dar și reflecția sufletească a grădinii limpedei percepții interioare, în vreme ce în vise Grădina apare ca o expresie fericită a unei dorințe eliberate de orice anxietate. Tema abordată este bogată în simboluri – zidul, muntele, puntea, râul ș.a. – transpuse într-o manieră ce evidențiază calmul, lumina și pacea din Grădina Edenului.
Expoziția de la Dej rămâne deschisă pentru public până în 26 mai 2017. Program de vizitare de luni până vineri între orele 9-16.