Conectează-te cu noi

Naţional

România a învins reprezentativa statului Chile, cu scorul de 3-2, într-un amical disputat pe Cluj Arena – FOTO

Publicat acum

pe

Naționala României a învins reprezentativa statului Chile, scor 3-2, într-un meci amical disputat pe Cluj Arena, scrie gsp.ro.

Oaspeții noștri au început în forță și au deschis scorul încă de la prima ocazie de gol. În minutul 8, Vargas, golgeterul celor din Chile la ultimele două ediții ale Cupei Americii, a marcat pe colțul scurt, fără nicio șansă pentru Pantilimon.

După alte 10 minute, Valencia și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor după ce a trimis mingea printre picioarele lui Pantilimon. Astfel, după 18 minute de joc naționala noastră se vedea condusă la două goluri diferență, lucru care nu se mai întâmplase de 17 ani, de la un meci cu Italia.

Naționala României a revenit în joc în minutul 31, când Stancu a transformat extraordinar o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri.

Chilienii au rămas în 10 oameni în minutul 33, când Florin Andone a forțat cartonașul roșu la Medel. Căpitanul selecționatei sudamericane a avut un gest nesportiv și a fost trimis la cabine.

Jucătorii lui Daum au ieșit de la vestiare mai optimiști și cu o poftă de atac nebună. În minutul 60, Stanciu a egalat cu un șut din afara careului, mingea a lovit bara laterală și a intrat în poartă.

Băluță, aflat la debut ieri în tricoul României, a fost cel care a adus victoria ”tricolorilor”! Olteanul a profitat de șutul foarte bun al lui Stanciu de la distanță și de faptul că portarul Herrera a respins în față de unde jucătorul lui CSU a trimis balonul în poartă.

Echipele de start:

România: Pantilimon – Benzar, Chiricheș, Toșca, Ganea – R. Marin, Pintilii, Stanciu – Hanca, Andone, Stancu
Antrenor: Christoph Daum.

Chile: Herrera – Diaz, Medel, Roco, Mena – Aranguiz, M. Diaz, Gutierrez – Valencia, Vargas, Sanchez
Antrenor: Juan Antonio Pizzi.

 

Sursa – Gsp.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER