Conectează-te cu noi

Naţional

Când vrea PSD să se citească moțiunea de cenzură. Decizia a fost luată azi-noapte

Publicat acum

pe

Moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Grindeanu va fi citită duminică, în plenul Parlamentului, la ora 16.30, a anunţat, vineri seara, Mihai Fifor, liderul Grupului PSD din Senat, potrivit Mediafax.

„Am decis să convocăm colegii parlamentari pentru duminică, ora 16.30, în plenul Parlamentului, unde se va citi moţiunea de cenzură. Programul este: 15.00 şedinţe grup PSD-ALDE, 16.00 – şedinţa Birourilor Permanente Reunite, la 16.30 va citită moţiunea de cenzură citită. Nu putem să aşteptăm, asistăm impasibili la ce se întâmplă, e normal ca Parlamentul să reaţioneze, să repunem în ordinea normală a lucrurilor. E un mod ilegal, neconstituţional de acaparare a puterii guvernamentale. Citim moţiunea de cenzură duminică, în termen cel mai scurt”, a declarat Mihai Fifor, liderul Grupului PSD din Senat.

Iniţial, Liviu Dragnea a anunţat că moţiunea de cenzură va fi citită luni şi votată miercuri.

Legat de susţinerea pe care o caută la alte partide şi în special discuţiile cu UDMR, Fifor a precizat doar că acestea sunt purtate de conducererea PSD, fără a da alte detalii.

 

Sursa – Mediafax.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER