Conectează-te cu noi

Naţional

Troc politic între PSD-ALDE și UDMR! Dragnea: „Nu am vândut Transilvania!”

Publicat acum

pe

Comisia de administraţie a Senatului a adoptat, luni, un proiect de lege privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România, angajatorii putând acorda la cerere zi liberă pentru persoanele care aparţin comunităţii maghiare, scrie Mediafax.

Senatorii au adoptat un raport favorabil, aducând proiectului iniţial un amendament potrivit căruia angajatorii pot acorda zi liberă la cerere pentru persoanele care aparţin comunităţii maghiare.

Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

Un proiect iniţiat de parlamentarii UDMR care presupune mărirea cotei repartizate din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat fiecărei unităţi administrativ-teritoriale a fost votat favorabil luni de senatorii din Comisia de administraţie, legea urmând să intre în plen.

Proiectul de lege semnat de parlamentarii UDMR prevede ca „din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei instituţii administrativ-teritoriale în luna anterioară, cu excepţia impozitelor din venituri din pensii, se alocă lunar, până cel târziu la data de 8 a lunii în curs, o cotă de 45% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit; 12% la bugetul local al judeţului; 23% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiei generale a finanţelor publice judeţene la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului”.

UDMR motivează iniţiativa legislativă argumentând că astfel se oferă un grad mai mare de autonomie locală şi este sprijinită buna funcţionare a comunităţilor locale.

Scopul legii este mărirea cotei repartizate din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale la bugetele locale, de la 71,5 la 80 la sută.

Pentru a fi în măsură să oferim un grad sporit de autonomie locală şi să sprijinim buna funcţionare a comunităţilor locale, iar autorităţile locale să poată oferi servicii de calitate, este esenţial ca acestea să dispună de resurse financiare adecvate. Impozitul pe venit este una dintre cele mai importante surse de venituri locale, cu toate acestea, doar o parte din sumele centralizate vor fi returnate de la Bucureşti la bugetul administraţiei publice locale. În campania electorală am promis că vom susţine în Parlament ca resursele locale să rămână în cât mai mare parte în administrarea comunităţilor locale, iar astfel, primăriile să beneficieze de un grad sporit de autonomie financiară„, a declarat Cseke Attila, liderul grupului UDMR din Senat, la momentul depunerii proiectului de lege.

Dragnea: Nu am vândut Transilvania. Proiectele UDMR sunt vechi

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat luni, în Parlament, că proiectele UDMR care se dezbat în comisii sunt mai vechi, ”nu au fost făcute peste noapte”. Întrebat dacă PSD a primit ceva în schimb, cum ar fi susţinerea la moţiune, Dragnea a afirmat că Puterea are o majoritate confortabilă.

Azi am discutat despre situaţia politică actuală (n.r.: cu liderii UDMR). Am discutat la telefon zilele trecute. Am înţeles că am vândut Transilvania, nu am vândut Transilvania. Am discutat ce putem face, indiferent de ce majoritate ar fi vorba, să nu se mai întâmple în România. Aceste legi nu au fost făcute peste noapte, le-a venit rândul. Liderii de grup s-au întâlnit cu comisiile şi au discutat separat. Sunt două Camere, eu vă spun la ce am participat. Am discutat despre ziua de 15 martie, sunt şi alte minorităţi naţionale care au o zi a lor şi comunitatea maghiară a dorit un astfel de lucru”, a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă PSD a primit ceva în schimbul susţinerii şi urgentării proiectelor în Parlament, cum ar fi susţinerea la votul moţiunii, liderul PSD a precizat că ”fără voturile UDMR avem o majoritate confortabilă pentru a trece moţiunea. Suntem într-o situaţie atipică, când o mână de oameni îşi arogă o legitimitate pe care nu o au”.

Tăriceanu: UDMR a arătat o disponibilitate în a nu constitui o piedică

Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a declarat luni, după discuţia cu reprezentanţii UDMR că aceştia „şi-au arătat o disponibilitate de a nu constitui o piedică” pentru majoritatea parlamentară, însă a admis că nu a primit asigurări din partea acestora că vor vota moţiunea.

Decizia pe care o va lua UDMR o vom afla după ce vor discuta acest lucru în grupurile parlamentare, aşa cum este prevăzut în statutul lor, dar ei şi-au arătat o disponibilitate în a nu se constitui o piedică în ceea ce trebuie să facă majoritatea parlamentară în acest moment şi din această perspectivă am să vă spun că există o majoritate care susţine moţiunea de cenzură fără să fie nevoie de UDMR, această majoritate bazându-se pe PSD şi ALDE„, a declarat preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu.

Tăriceanu a admis că nu a primit un răspuns cert din partea UDMR cu privire la votul pentru moţiunea de cenzură.

UDMR va decide în cadrul şedinţei grupurilor reunite ale formaţiunii cum se vor raporta în privinţa moţiunii de cenzură iniţiată de PSD şi ALDE împotriva propriului guvern.

 

Sursa – Mediafax.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER