Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Bilanțul primului an de mandat al primarului comunei Mica, Tiberiu Zelencz

Publicat acum

pe

Primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz, a realizat recent bilanțul primului an de mandat. Acesta a publicat pe o celebră rețea de socializare principalele realizări, numeroasele piedici, dar și planuri de viitor.

În data de 24 iunie 2017 s-a împlinit un an de când dețin oficial funcția de primar al comunei Mica. Timpul a trecut foarte repede, iar în toată această perioadă am încercat să mă implic în tot ceea ce înseamnă buna organizare și gospodărire a comunei noastre. Am o datorie morala față de fiecare cetățean al acestei comune și tocmai de aceea nu vreau să dezamagesc pentru că foarte mulți dintre dumneavoastră v-ați pus încrederea în mine.

Știu că așteptarile fiecăruia dintre dumneavoastră sunt mari și vă doriți un trai decent în comuna noastră (cu drumuri asfaltate, canlizare și apă), însă din păcate, aceste lucruri pentru a putea fi realizate au nevoie de timp și multă muncă. Ceea ce nu s-a făcut din 1989 încoace, nu se poate realiza într-o perioadă de 12 luni.

În tot acest an, am făcut nenumărate drumuri la București, Satu Mare, Cluj-Napoca, Zalău pentru rezolvarea multor probleme din comuna noastră și pentru a depune proiecte pentru dezvoltarea zonei noastre. Drumul e anevoios, iar birocrația, din păcate, ne ține pe loc și câte 6 luni -1 an până la primirea unui răspuns sau avizarea unui proiect.

Sper ca parlamentarii noștrii să ne ajute pe viitor prin aplicarea unor legi care să simplifice legislația pentru bunul mers al Administrațiilor Publice Locale care să vină în sprijinul nostru,să se tină cont de problemele cu care ne confruntăm în teritoriu,pentru că altfel multe lucruri importante pentru o comunitate bat pasul pe loc.

Stiu că răbdarea dumneavoastră a ajuns la limită. Știu că vă doriți lucruri frumoase pentru comuna Mica. Știu toate aceste lucruri deoarece și eu trăiesc alături de dumneavoastră și tocmai de aceea mi-am dorit să mă implic și să reușim împreună, pentru ca la un moment dat să fim mândrii de locul în care trăim zi de zi.

Am fost și sunt un om onest și tocmai de aceea la un an de mandat vreau să vă fac cunoscute aspectele cu care eu m-am confruntat încă din prima zi de când dețin funcția de primar.

Primăria comunei Mica are un număr de 18 angajați, raportat la o populație de aproximativ 3600 de locuitori.

Încă din prima zi de mandat am încercat să identific problemele fiecărui compartiment, pentru o mai bună funcționare a instituției și pentru a fi cât mai operativi în fața cetățeanului, deși lipsa de personal a îngreunat de multe ori bunul mers al lucrurilor. Am încercat să găsesc cele mai bune soluții și să le pun în aplicare în cel mai scurt timp. Pentru a fi mai eficienți și mai bine pregătiți, în anul 2017, ne-am propus, ca o parte dintre angajați să urmeze cursuri de perfecționare.

La nivelul Primăriei Mica am încercat să închegăm o familie, să fim cât mai aproape de cetățeni, pentru că doar împreună, prin unitate și înțelegere, putem construi viitorul comunei Mica.

Am încercat să discut cu angajații fiecărui compartiment, pentru a ști cu ce probleme se confruntă și pentru a găsi cele mai bune soluții în cel mai scurt timp, pentru a fi cât mai eficienți. Îmi doresc ca toți cetățenii comunei să fie tratați în mod corect și egal de către angajații Primăriei Mica.

La scurt timp dupa ce am preluat mandatul de primar a avut loc un control al Curții de Conturi a României-Camera de Conturi Cluj , care ne-a oferit o situație execta privind situația lăsată moștenire de fosta conducere. Împreună cu angajații primăriei, am încercat să realizăm măsurile impuse de Curtea de Conturi, pentru a putea intra din nou pe un făgaș normal.

Până la preluarea mandatului meu, la nivelul Primăriei Mica s-au derulat doar două investiții pe fonduri europene: Centrul de informare turistică –în anul 2011 și Reabilitarea sediului Primăriei Mica și dotarea Căminului Cultural Sînmărghita- în anul 2015. Aceste două obiective au fost plătite din bugetul local, iar recupararea sumelor de bani de la AFIR mi-a revenit mie și echipei mele. Am reuși acest lucru spre sfârșitul anului 2016: aproximativ 400 mii lei.

În tot acest timp am încercat să pun un mare accent pe igienizarea comunei Mica, iar în acest sens aș dori ca toți locuitorii comunei să înțeleagă că acest lucru este necesar și normal și trebuie să ne sprijinim și să colaborăm în continuare.

APĂ ȘI CANALIZARE

Cu mult înainte de a fi primarul comunei Mica, știam că problema majoră cu care se confruntă cetățenii este lipsa apei potabile și a canalizării. În acest sens, există un proiect pe fonduri europene nerambursabile, pe POIM, elaborat de Compania de Apă Someș SA, pentru introducerea apei în toate localitățile comunei, mai puțin Valea Luncii. Încă de la începutul mandatului am făcut nenumărate demersuri pentru a afla realitatea și pentru a vedea care este stadiul în care se află proiectul. Din discuțiile purtate atunci cu reprezentanții companiei, am primit asigurări că într-un termen scurt proiectul va fi finanțat. Chiar și la începutul anului 2017 am solicitat un nou răspuns, însă din păcate ni s-a transmis că proiectul nu este eligibil, nefiind depus la Bruxelles pentru evaluare și finanțare pâna la acea dată. În acel moment, mi-am dat seama că la cât se tergiversează proiectul de introducere a apei, șansele de a avea apă în comuna noastră sunt tot mai mici, mai ales că proiectul Companiei cuprinde 67 de UAT-uri, iar valoarea acestuia este de 320 milioane euro.

Am încercat să ne reorientăm spre un alt proiect, realizat de către noi, Rețeaua de alimentare cu apă și sistem de canalizare în toate localitățile comunei Mica, pe o lungime totală de aproximativ 50 km, cu o valoare de aproximativ 11 milioane euro. În acest sens, am făcut demersuri la Ministerul Dezvoltării(PNDL) pentru a susține această învestiție din comuna noastră, iar după aprobarea bugetului de stat am depus chiar și o cerere de finanțare pentru acest potențial proiect.

În acest moment, așteptăm răspunsul celor de la PNDL și sperăm să fie unul favorabil pentru comuna noastră.

DRUMURI

Nici la capitolul drumuri, comuna Mica nu se poate lăuda cu realizări în acest sens. Dimpotrivă, marea majoritate a drumurilor se află într-o stare jalnică, creând mari probleme participanților în trafic.

În această perioadă sunt în curs de execuție lucrări de pietruire a drumurilor agricole, cu buldoexcavator și prin amplasare de țeavă corugată în locurile mai greu accesibile(acolo unde este cazul).

După cum știți, au fost nenumărate sesizări referitoare la rigolele de pe marginea DJ 172F, lucrări efectuate în anul 2012, lucrări care lasă mult de dorit. În acest sens, a avut loc o întâlnire cu executantul și administratorul acestui drum(Consiliul Județean Cluj), care au dat asigurărări din că toate aceste probleme se vor remedia.

Referitor la DJ 161D, care se află într-o stare deplorabilă, am făcut nenumărate sesizări pentru asfaltarea acestuia, deoarece an de an am fost evitați, lucrările efecutate rezumându-se doar la niște cârpeli. Voi lupta pentru asfaltarea acestui drum, și aș dori să înțeleagă și consilierii județeni și președintele Consiliului Județean Cluj, că și noi trebuie să fim tratați egal, nu după culoarea politică.

Tot în acest sens, au fost depuse sesizări privind marcajele și amplasarea unor indicatoare rutiere în zonele periculoase, însă din păcate fără a avea un rezultat.

ASISTENȚA SOCIALĂ

Voi fi mereu alături de persoanele cu nevoi speciale din comuna noastră și le voi sprijini în orice situație. Am avut și întâlniri cu asistenții personali și am identificat problemele cu care se confruntă și am încercat să găsim împreună soluția cea mai bună pentru fiecare caz în parte.

Pe de altă parte, în momentul de față, la nivelul comunei Mica se află în plată 12 persoane asistate social, cu ajutorul cărora efectuăm diverse lucrări de igienizare și întreținere a comunei.

EDUCAȚIE

Susțin educația, școlile și grădinițele din comuna Mica. În acest sens, din bugetul local au fost alocate burse în sprijinul elevilor.

Îmi doresc ca școlile din comună să aibă cele mai bune condiții, avem cadre bine pregătite, copii performanți care au participat la olimpiade școlare, iar pe viitor mi-aș dori ca familiile din comuna nostră să-și îndrume copiii spre școlile din comuna noastră.

SPORT

În comună, avem două echipe de fotbal, pe care le voi susține, Biruința Mica și AS Progresul Nireș, cea din urmă fiind campioana pe zona Dej , Liga a V-a, iar Biruința Mica ocupând un loc onorabil în clasamentul final.

CULTURĂ

De la an la an, păstrăm tradițiile din comuna Mica și încercăm să le promovăm cât mai mult: „Împănatul Boului”-Mănăstirea, „Paparudele”- Nireș, „Fiii satului”- Sînmărghita. Pentru prima oară, în acest an se va organiza în localitatea Mica, „Ziua Recoltei”.

Și în preajma sărbătorilor de iarnă vom continua tradiția, la fel ca în ultimii ani, prin organizarea frumoaselor concerte de colinde în toate localitățile din comuna Mica.

AGRICULTURĂ

La capitolul agricultura se lucrează intens pentru înscrierea în Cartea Funciară a islazurilor comunale(pășunilor) și a terenurilor aferente patrimoniului comunei Mica. În cazul pășunilor, după definitivarea înscrierii în CF , se va organiza licitație pentru deținătorii de animale.

CONSILIUL LOCAL

Colaborarea pe care am avut-o în tot acest an cu Consiliul local Mica a fost bazată pe respect, înțelegere și dorința de a realiza lucruri frumoase pentru comuna Mica. Împreună, cu cei 13 consilieri local, formăm o echipă, iar scopul nostru este acela de a reuși să aducen bunăstare cetățenilor acestei comune.

OBIECTIVE 2017.

Îmi doresc ca în următoarea perioadă să fie introduse apa potabilă și canalizarea în comuna noastră, fie prin Compania de Apă, fie prin PNDL.

O prioritate va fi și asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 20 km, din care s-au asfaltat până în prezent doar 5 km.

În cazul în care o să apară noi surse de finanțare (PNDL/AFIR/CJ/etc), le voi considera binevenite pentru dezvoltarea comunei și voi accesa fiecare potențială sursă.

CERERI DE FINANȚARE DEPUSE LA MINISTERUL DEZVOLTĂRII

-Modernizare drumuri de interes local(asfaltare ulițe sătești)- 7,5 km, valoare 1 milion euro;
-Modernizare și reabilitare sistem de iluminat public stradal în comuna Mica(linii electrice telefonie fixă cu cabluri subterane)- valoare 2 milioane euro;
-Dotarea școlilor din Nireș și Sînmărghita- valoare 30.000 euro;
-Dotare dispensare umane din localitatea Mica- valoare 20.000 euro.

FINANȚĂRI/COFINANȚĂRI DIN BUGETUL LOCAL

-Modernizare străzi în localitățile Mica, Mănăstirea și Nireș- valoare 960.000 lei/2,2 km, din care 360.000 sume de la Consiliul Județean și 600.000 lei din bugetul local;
-Reabilitare și modernizare Școala Nireș și Grădinița din Nireș- valoare totală 924.667 lei, din care 28.200 lei din bugetul local și 896.467 lei prin PNDL;
– Reabilitare și modernizare Școala Sînmărghita și Grădinița din Sînmărghita- valoare totală 692.608 lei, din care 26.208 lei din bugetul local și 666.400 lei prin PNDL.

OBIECTIVE ÎN DERULARE FINANȚATE INTEGRAL DIN BUGETUL LOCAL

-Amenajare spații de recreere și terenuri de joacă pentru copii-valoare 150.000 lei;
-Reabilitare Pod peste Părăul Grofului(Mănăstirea)- valoare 280.000 lei;
-Refacere podeț peste Valea Merilor(Sînmărghita)-valoarea 60.000 lei;
-Modernizare și dotare cu mobilier a Primăriei Mica- valoare 100.000 lei;
-Identificarea terenurilor, în colaborare cu toate cultele religioase, pentru construirea de capele în localitățile comunei Mica.

FINANȚĂRI PRIN AFIR(AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE)

-Modernizare drumuri agricole în comuna Mica- valoare 1 milion euro;
-Modernizare și reabilitare Cămine Culturale în Comuna Mica- valoare 450.000 euro.

Dragii mei,fiecare primar pornește la drum cu multe gânduri și speranța că va reuși să realizeze cât mai multe lucruri pentru cetățenii pe care ii reprezintă.Dorința mea este aceea de a aduce comuna Mica pe locurile fruntașe din județul Cluj.Nu este ușor ,dar nici imposibil.Știu çă așteptările dumneavoastră sunt mari,dar cu răbdare și înțelegere vom reuși ceea ce ne-am propus să realizăm.
Am știut de la inceput de mandat că drumul va fi anevoios,dar mă voi lupta și voi face tot posibilul să-mi onorez promisiunile făcute în fața cetățenilor care și-au pus încrederea în mine.
Îmi iubesc țara și locul unde trăiesc și sunt sigur că împreună vom reuși să avem o comună care să ne facă cinste și să fim mândri de locul pe care îl numim – acasă”, a scris edilul comunei Mica, Tiberiu Zelencz.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER