Ştiri din zonă
Creștere RECORD a traficului aerian pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj
Publicat acum
7 anipe
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a înregistrat în primul semestru al anului 2017 o creștere record a traficului de pasageri, cargo și a numărului de mișcări aeronave comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016.
Astfel, în primele șase luni ale acestui an, pe aeroportul clujean s-a înregistrat un număr de 1.230.357 de pasageri, cu nu mai puțin de 63% mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent, când traficul de pasageri a fost de 735.517 persoane.
O creștere semnificativă s-a înregistrat și în ceea ce privește traficul de marfă și numărul de mișcări aeronave. În primul semestru din 2017, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj au aterizat sau au decolat nu mai puțin de 12.302 aeronave, cu 51% mai mult față de perioada de referință. În ceea ce privește transportul de marfă s-a constatat o creștere de 52%, cantitatea de marfă transportată pe și de pe aeroportul clujean în primele șase luni din anul 2017 fiind de 1.547,363 de tone, comparativ cu cele 1.015,118 de tone din aceeași perioadă a anului trecut.
Totodată, luna iunie a acestui an a fost marcată de un record atât în ceea ce privește traficul lunar de pasageri cât și traficul înregistrat pe parcursul unei zile calendaristice. Astfel, fluxul lunar de pasageri a fost de 253.877 de persoane iar în data de 26 iunie a.c. cifra record a numărului de pasageri înregistrați într-o singură zi a ajuns la 10.189.