Sport
Unirea Dej îşi cunoaşte adversarii. Astăzi s-a stabilit și ţintarul Seriei a V-a din Liga a III-a
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișComitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a validat marți, 15 august, componența celor cinci serii pentru sezonul 2017-2018 al Ligii 3.
În cursul acestei după-amieze, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, s-a tras la sorți stabilirea programului în seriile Ligii 3. În prima etapă, care va debuta pe 26 august, FC Unirea Dej (CJ) va întâlni, în deplasare, formația AFC Unirea Tăşnad (SM), urmând ca în cea de-a doua etapă să întâlnească AS FC Universitatea Cluj (CJ), pe teren propriu.
Cele 77 de echipe înscrise în Liga 3 au fost repartizate în 5 serii. Chiar și așa, sunt echipe cu probleme financiare, iar FC Zalău şi Unirea Jucu nu vor mai lua startul în Liga 3.
„În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de Urgenţă compus din Răzvan Burleanu – Preşedinte FRF, Gino Iorgulescu – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian Goga – Vicepreşedinte FRF, cu unanimitate de voturi:
– Constată în temeiul art. 18 alin. 2 din ROAF retragerea cluburilor CS UNIREA JUCU şi CS FC ZALĂU din competiția Liga 3, ediția 2017 – 2018, și pe cale de consecință dispune dezafilierea provizorie a acestor cluburi.
– Ca urmare a cererilor de retragere formulate de cluburile CS Unirea Jucu și CS FC Zalău, aprobă modificarea componenței nominale a seriilor Ligii 3, ediția 2017 – 2018, conform Referatului Managerului Departamentului Competiții al FRF”, se precizează într-un comunicat al Federației Române de Fotbal.
Iată componenţa Seriei 5, din care face parte și Unirea Dej: Unirea Tăşnad, ACS Recea (MM), Sănătatea Cluj (CJ), Unirea Dej (CJ), „U” Cluj (CJ), CFR Cluj 2 (CJ), Avântul Reghin (MS), CS Iernut (MS), Industria Galda (AB), Metalurgistul Cugir (AB), Performanţa Ighiu (AB), ACS Viitorul Ghimbav (BV), FC Unirea 1924 Alba Iulia (AB), Gaz Metan Mediaş 2 (SB), FC Avrig (SB) și Hermannstadt 2 (Sibiu).