Conectează-te cu noi

Naţional

Gratuitatea pentru studenți la călătoria cu trenul este ilegală, susține COTAR

Publicat acum

pe

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) susține că gratuitatea transportului cu trenul pentru studenți este ilegală și solicită lămuriri din partea Ministerului Finanțelor privind modul de acordare a subvențiilor și decontarea biletelor pentru transportul feroviar al studenților.

De asemenea, reprezentanții COTAR sunt nemulțumiți de faptul că gratuitatea studenților se aplică doar în cazul transportului feroviar, nu și pentru cel rutier sau naval și cer să se facă publice datele unui control referitor la gratuitatea oferită studenților.

Considerăm că această gratuitate este nelegală și se aplică discriminatoriu, doar transportului pe calea ferată, atât pentru CFR Călători, cât și pentru operatorii privați, excluzând, însă, transportul rutier sau naval, deși sunt zone din țară în care studenții nu ar putea ajunge cu trenul. Considerăm, așadar, că strategia lansată la începutul acestui an are scop politic, targetul fiind susținerea anumitor categorii de transportatori și obținerea de avantaje bănești din banii publici„, se precizează într-un comunicat al confederației sindicale remis joi Agerpres.

Pe de altă parte, COTAR solicită o verificare referitoare la subvenția de 80% acordată transportului feroviar doar pentru „obținerea de fonduri de la bugetul de stat”.

Pe de altă parte, cerem o verificare referitor la subvenția de 80%, acordată, de asemenea, doar transportului feroviar, subvenție care are ca target, de asemenea, obținerea de fonduri de la bugetul de stat, având în vedere faptul că se aplică indiferent dacă locurile din garnitura de tren sunt ocupate sau nu„, se mai menționează în comunicat.

În acest context, COTAR dorește să i se comunice când a fost efectuat ultimul control din partea Direcției Generale Antifraudă Fiscală, ANAF, Direcția de Control, sau Curtea de Conturi, în cadrul companiilor feroviare ce primesc ajutoare bănești nejustificate de la bugetul statului.

Având în vedere faptul că gratuitatea acordată celor 450.000 de studenți se face fără a se putea ține o evidență reală a biletelor cumpărate, ‘fără număr’, este clar că se pot emite tichete de călătorie pentru această categorie, tot ‘fără număr’ și fără a se putea verifica vreodată dacă operațiunea este fictivă ori reală, în lipsa încasărilor, oricât de mici, în casierie, pentru fiecare bilet. Astfel, dl. Ionuț Mișa (ministrul Finanțelor n.r.) este obligat de funcția pe care o deține să sesizeze organele de urmărire penală, pentru a stabili cine a lăsat aceste breșe și în ce scop„, se menționează în documentul citat.

COTAR este o organizație patronală reprezentativă la nivel național a transportatorilor rutieri de persoane, școlilor de conducători auto, a transportatorilor în regim de taxi și închiriere, precum și a service-urilor auto din România, având o structură federativă, cu personalitate juridică, independentă, nonprofit, nonguvernamentală și apolitică.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER