Social-Cultură
„Trimite un copil sărac la școală!”, campanie umanitară desfășurată la Dej
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișAsociația Filantropia Ortodoxă Dej demarează pentru al II-lea an consecutiv campania „Trimite un copil sărac la școală!”.
Aceasta se desfășoară până în 10 septembrie și are drept scop strângerea de rechizite școlare și ghiozdane noi pentru micuții care vor să meargă la școală dar, din păcate, situația materială a familiei nu le permite. Campania „Trimite un copil sărac la școală” s-a născut din constatarea că un număr semnificativ de copii din municipiul Dej, dar și din localitățile aparținătoare, nu au posibilitatea de a avea un ghiozdan nou și rechizitele necesare pentru a merge la școală și abandonează sistemul de învățământ.
„Ne-am propus să sprijinim cât mai mulți copii și ne asumăm rolul de “părinți” ai acestora, pentru a putea păși în noul an cu fruntea sus. Sunt copiii care merg în prima zi la școală purtându-și câteva caiete într-o sacoșă sau într-un ghiozdan peticit, încercând să ascundă lipsurile materiale ale părinților. Gândindu-ne la potențialul fiecăruia dintre acești copilași de a avea un destin strălucit, nu am putut face altceva decât să le fim sprijin la început de drum.
Implicarea fiecăruia dintre dumneavoastră poate însemna o rază de speranță pentru o întreagă familie. Spiritul de comunitate, adesea promovat de asociația noastră, poate produce minuni într-o societate cu nevoi. Poate nu vei ști niciodată la cine a ajuns caietul sau ghiozdanul dăruit de tine, însă acel copil își va aminti toată viața că cineva i-a fost aproape la început de drum”, precizează inițiatorii acestui proiect.
Puteți să sprijiniți acestă campanie donând rechizite sau ghiozdane la sediul Asociației Filantropia Ortodoxă Dej: str. Crișan, nr.9B, Dej. Dacă nu aveți timpul necesar să le achiziționați, puteți dona în contul Filantropiei Ortodoxe Dej.
Detalii suplimentare la numărul de telefon 0749 382 423 – Floarea Aldea.
FOTO – Arhivă