Eveniment
ACCIDENT GRAV în Dej, provocat de un șofer beat
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișÎn cursul zilei de ieri, 31 august, în jurul orei 16:50, pe strada Bistriţei din municipiul Dej, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane şi avarierea a două vehicule.
Conform primelor informaţii, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din oraşul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, în timp ce conducea un autoturism pe strada Valea Uriului, ajuns la intersecţie cu strada Bistriţei, ar fi efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din localitatea Cuzdrioara, judeţul Cluj, care se deplasa pe direcţia Dej – Cuzdrioara, intrând în coliziune cu acesta.
În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, s-a stabilit că şoferul, de 64 de ani, se afla sub influenţa alcoolului, având o concentraţie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.
Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a bărbatului de 64 de ani şi rănirea uşoară a unui bărbat, în vârstă de 71 de ani, din localitatea Cuzdrioara, pasager în acelaşi autoturism.
Pagubele materiale au fost estimate la 6.000 de lei.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
FOTO – Arhivă
CITEȘTE ȘI: