Conectează-te cu noi

Eveniment

Acțiune de amploare a polițiștilor, la DEJ! În doar trei ore au aplicat sancțiuni de aproape 60.000 de lei – VIDEO

Publicat acum

pe

În cursul zilei de ieri, 5 septembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, ai birourilor şi formaţiunilor rutiere din cadrul Poliţiilor 1-6, ai Serviciului de Ordine Publică şi ai Secţiei 6 Poliţie Rurală Dej, au organizat şi desfăşurat o acţiune cu efective mărite pentru sporirea gradului de siguranţă rutieră pe raza municipiului Dej, pe DN1 C şi DN 17.

În cele 3 ore de acţiune, au fost controlate 242 de autovehicule şi au fost testaţi cu aparatul etilotest 42 de conducători auto, fiind constatată o infracţiune rutieră de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului (concentraţie de peste 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat).

Au fost aplicate 123 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 7 pentru nerespectarea legislaţiei specifice în domeniul transporturilor rutiere, 41 pentru depăşirea vitezei legale şi 23 pentru neacordare de prioritate pietonilor.

Au fost reţinute 31 de permise de conducere, 23 dintre acestea fiind pentru neacordare de prioritate pietonilor şi 5 pentru depăşirea cu peste 50 km/h a vitezei legale. De asemenea, pentru constatarea unor defecţiuni tehnice, lipsa inspecţiei tehnice periodice, a RCA-ului, au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 58.000 de lei.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Registrului Auto Român şi a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Cluj.

Poliţiştii vor continua activităţile pentru impunerea legislaţiei rutiere.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER