Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Exemplu de urmat! O cooperativă agricolă din Cluj vinde legume de la 13 fermieri în Profi, Kaufland şi Mega Image

Publicat acum

pe

Cooperativa agricolă Lunca Someşul Mic, cu sediul în Dezmir, judeţul Cluj, formată din 13 membri cooperatori, a vândut anul trecut retailerilor Profi, Kaufland şi Penny Market legume de peste un milion de lei (230.000 de euro), potrivit reprezentanţilor cooperativei.

„Fermierii nu văd cu ochi buni ideea de asociere, până când ajung în cooperativă şi văd avantajele, văd că au şofer, camion şi beneficiază de servicii de management, negociere“.

În cel de al cincilea an de activitate, cooperativa din Dezmir, care livrează în jur de nouă camioane de legume pe săptămână, urmează să mai adauge un retailer pe lista prin­cipalilor clienţi, lan­ţul de magazine de pro­ximitate Mega Image, care s-a extins recent şi în Cluj. „Livrăm legume pe platformele Profi şi Kaufland care deservesc mai multe judeţe din regiune. Am mai lucrat tangenţial şi cu Penny Market. Anul acesta am semnat şi un contract cu Mega Image Cluj, însă trebuie să vedem cum facem cu transportul mărfii, pentru că magazinele Mega Image sunt inaccesibile cu camionul şi ar trebui să ne cumpărăm o maşină mică“, a declarat pentru ZF Anca Marcu, directorul de vânzări al cooperativei agricole Lunca Someşul Mic.

Cooperativa agricolă Lunca Someşul Mic comercializează varză, conopidă, morcovi, ţelină, tomate, ardei, vinete, dar şi alte legume, recoltate de pe o suprafaţă de circa 70 de hectare, cât lucrează împreună cei 13 membri ai cooperativei, în zona bazinului legumicol Someşul Mic, comunele Apahida şi Jucu, din judeţul Cluj.

Cooperativa agricolă Lunca Someşul Mic comercializează varză, conopidă, morcovi, ţelină, tomate, ardei, vinete, dar şi alte legume, recoltate de pe o suprafaţă de circa 70 de hectare

Cooperativa din Cluj preia legume şi de la producătorii agricoli care nu sunt membri cooperatori, circa 30% din cifra de afaceri din 2016 fiind realizată datorită producţiilor livrate de aceştia.

Anul acesta conducerea cooperativei mi­zează pe vânzări totale de cel puţin 1,3 mil. lei, dar speră la un avans de 50%, similar cu cel înregistrat în anul precedent, potrivit repre­zentanţilor organizaţiei de legu­mi­cu­ltori.

Anul trecut cifra de afaceri a crescut cu 50% pentru că de la an la an fermierii au cultivat mai mult şi şi-au diversificat pro­duc­ţia de legume. Anul acesta ne dorim o creş­tere similară. Până acum suntem în grafic, dar nu ştiu dacă în lunile septembrie, octombrie, când sunt mai multe legume pe piaţă, o să reuşim să ne păstrăm acest avans de 50% al vânzărilor. Vine şi multă marfă ieftină din Polonia. Polonezii îşi permit să vândă la preţuri mai mici pentru că sunt subvenţionaţi de stat mai puternic decât suntem noi“, a spus Anca Marcu, potrivit zf.ro.

Directorul de vânzare al cooperativei din Cluj spune că legea „51% produse româneşti pe raftul retailerilor“, adică modificările aduse legii 321/2009, nu se aplică din cauza presiunii exercitate de retaileri asupra mediului politic. „Retailerii fac presiuni asu­pra politicului pentru ca legea să nu se aplice, o să-i spun elegant «lobby» . Poate că nu e gândită bine legea în întregime, dar pentru noi ar fi fost o gură de oxigen, pentru că am fi putut să livrăm mai mult, să preluăm mai multă marfă şi de la cei care nu sunt membri ai coope­rativei“, a spus Anca Marcu.

Cooperativa agricolă Lunca Someşul Mic a fost înfiinţată în anul 2013 sub coordonarea fundaţiei Civitas, filiala Cluj, un ONG care sprijină proiectele de dezvoltare locală şi regională.

După cifra de afaceri obţinută în 2016, cea mai mare cooperativă agricolă din România este Dobrogea Sud, formată din 43 de membri care produc cereale şi seminţe oleaginoase, cu vânzări totale de 80,5 mi­lioane de lei (17,9 mil. euro), anul trecut în creştere cu 15% faţă de anul precedent.

În contrast, BayWa, cea mai mare cooperativă din Germania, deţine un business de 15,4 mld. euro în 2016 şi tranzacţionează în jur de 25 mil. tone de cereale şi seminţe oleaginoase într-un sezon.

Doar circa 200 de cooperative reuşesc să aibă rulaje anuale în România, potrivit datelor Ministerului Agriculturii din 2015.

 

Sursa – Ziarul Financiar (ZF.ro)

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER