Social-Cultură
Zi de mare Sărbătoare în Parohia Ortodoxă Chiuiești – FOTO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișParohia Ortodoxă Chiuieşti a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia hramului. De la ora 10:00, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către părintele protosinghel Benedict Vesa, secretarul Arhiepiscopiei Clujului, înconjurat de un sobor numeros de preoți.
Părintele Secretar, în cuvântul de învățătură, a vorbit sutelor de credincioși prezenți despre legătura dintre Sfânta Cruce și Maica Domnului. În cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtășit un număr foarte mare de copii, iar la sfârșitul slujbei, părintele paroh Emanuel Albu a mulțumit lui Dumnezeu, Preacuviosului Părinte Benedict, preoților prezenți, și nu în ultimul rând numeroșilor credincioși, pentru frumoasa și binecuvântata zi petrecută în rugăciune de hramul bisericii pe care o păstorește.
Această zi frumoasă s-a încheiat cu o întâlnire aniversară. S-au împlinirii 70 de ani de când Traian Dorz a ținut o Școală Biblică de șapte zile în Chiuiești. La acest moment de seară, în mijlocul credincioșilor a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului, însoțit de preacuviosul părinte arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului. Părintele Mitropolit a pus la sufletele celor prezenți câteva aspecte importante despre viața Maicii Domnului.
Seara a fost încheiată cu numeroase cântări în cinstea Maicii Domnului.