Conectează-te cu noi

Naţional

Circa 263.000 de consumatori nu au nici acum energie, numărul fiind de două ori mai mic decât duminică

Publicat acum

pe

Circa 263.000 de consumatori nu au nici acum acces la rețeaua de electricitate, numărul acestora fiind de două ori mai mic decât duminică seara, potrivit datelor centralizate de Comandamentul energetic din cadrul Dispeceratului Energetic Național, convocat luni de ministrul Energiei, Toma Petcu, se arată într-un comunicat al ministerului de resort.

Astfel, dacă duminică, la ora 22:00, aproape jumătate de milion de clienți nu beneficiau de alimentare cu electricitate, ca urmare a furtunii violente din vestul și nordul României, luni, după intervențiile echipelor operative, numărul clienților nealimentați cu energie s-a redus la circa 263.000.

Principalele județe afectate în continuare sunt Timiș (60.000 de consumatori), Maramureș (48.000), Arad (39.000), Bistrița-Năsăud (30.000) și Bihor (25.000).

La această oră, în teren acționează 307 echipe operative de intervenție pentru realimentarea tuturor consumatorilor afectați. Companiile care distribuie electricitate în zonele afectate de furtună, E-Distribuție Banat și Electrica Distribuție Transilvania Nord, și-au mobilizat echipe suplimentare de intervenție, inclusiv din celelalte sucursale ale operatorilor.

Pe tot parcursul zilei de luni, companiile de distribuție vor face raportări ale evoluției situației din teren. Totodată, ministerul anunță că o nouă ședință a Comandamentului energetic este programată pentru marți, 19 septembrie.

Furtuna de duminică a provocat 145 victime, dintre care opt persoane au decedat, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Fenomenele meteo extreme au afectat 212 localități din 15 județe (Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Suceava, Sălaj și Timiș).

 

Sursa – Agerpres

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER