Politic
Cornel Itu își arată susținerea față de referendumul privind definirea familiei. Va vota „DA”!
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișDeputatul dejean Cornel Itu a transmis un comunicat de presă din care reiese susținerea acestuia vis-a-vis de organizarea referendumului privind definirea familiei tradiţionale în Constituţia României. Redăm în continuare comunicatul transmis de deputat.
„Ne aflăm în fața unui pas crucial pentru România. Urmează referendumul pentru înscrierea în Constituție a faptului că o căsătorie se poate încheia doar între un bărbat și o femeie. Ne aflăm și în fața primei inițiative cetățenești de la noi de-o amploare extraordinară, când 3 milioane de oameni solicită schimbarea legii fundamentale a statului pe o temă punctuală.
Doleanța inițiatorilor consultării populare este în spiritul învățăturilor Bibliei, fiind sprijinită de toate religiile și cultele.
Ca politician și creștin ortodox, n-am cum să nu mă implic în problemă, ea fiind în concordanță cu convingerile mele, cu felul în care am fost educat.
Referendumul nu este despre familia tradițională, cum pun fals eticheta adversarii acțiunii, este pentru căsătoria firească dintre doi oameni. Nu este un conflict între tradiționalism și modernism, ci între firesc și nefiresc.
Până la urmă, acest referendum este modalitatea de apărare a majorității cetățenilor împotriva ingineriilor sociale, pe care unii doresc să le aplice și aici, prin căsătoriile dintre persoanele de același sex. Oamenii simt primejdia, care poartă în măruntaiele ei disoluția lumii în care ne-am născut, am copilărit, am învățat și am iubit.
Până la urmă, acest referendum este modalitatea de-a demonstra că voința poporului este suverană, că nimeni n-are dreptul s-o nesocotească.
Voi vota DA la referendum!”, a transmis deputatul PSD Cornel Itu.