Social-Cultură
DEJ | Zeci de bicicliști prezenți sâmbătă la „Marșul bicicliștilor dejeni”, ediția a II-a – FOTO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișCea de-a doua ediție a „Marșului bicicliștilor dejeni” s-a dovedit a fi un real succes. Zeci de bicicliști au pedalat și totodată au tras un semnal de alarmă locuitorilor municipiului Dej, dar și autorităților, asupra necesității utilizării bicicletei ca mijloc de deplasare.
Evenimentul a debutat sâmbătă după-amiază, la ora 18, în Piața Bobâlna și, în ciuda vremii capricioase, au răspuns prezent aproximativ 50 de bicicliști.
După o scurtă prezentare a traseului și după câteva schimburi de idei, cu toții au pornit în marș pe străzile orașului. Bicicliștii, deși plouați, au rămas cu zâmbetul pe buze și au stăbătut zona centrală a orașului, dar și o parte din cartierul Dealul Florilor.
Prin intermediul acestui eveniment, organizatorii au dorit să amintească autorităților locale și publicului larg că există o nevoie acută de promovare a utilizării bicicletei ca alternativă la transportul automobilistic în municipiul Dej, bicicleta fiind o bună soluție în deplasarea urbana zilnică, alături de transportul în comun.
Totodată, organizatorii au dorit să atragă atenția bicicliștilor că e nevoie de o conduită legală și civilizată în trafic. De asemenea, aceștia au încercat să aducă în atenția tuturor participanților la trafic de existența bicicliștilor.
Evenimentul, organizat de „Dejul Pedalează”, s-a bucurat de un real succes, iar organizatorii de gândesc deja la ediția cu numărul 3.
„Ne dorim ca dejenii să iasă din zona de comfort, şi în zilele când vremea permite, să aibă curajul şi voinţa de a se deplasa la serviciu cu bicicleta, pentru că o bicicletă în trafic înseamnă o maşină în minus şi un loc de parcare în plus în oraş! Vă mulţumim şi ne vedem la ediţia a 3-a!”, au transmis organizatorii.