Ştiri din zonă
Doi tineri din Gherla, răniți în urma unui ACCIDENT RUTIER petrecut în Fundătura
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișDoi tineri din Gherla au fost răniți în noaptea de sâmbătă spre duminică, puțin după ora 04:00, pe DN1C, pe raza localității clujene Fundătura, după ce au fost implicați într-un accident de circulație.
Conform primelor informații, șoferul unei autoutilitare care se deplasa pe DN1C, dinspre Cluj-Napoca spre Gherla, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă, izbindu-se violent de un capăt de podeț.
În urma impactului, conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 21 de ani, dar și un pasager, ambii din Gherla, au fost răniți. Aceștia au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportați la spital pentru investigații suplimentare.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a indicat că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Circulația rutieră pe DN1C s-a desfășurat cu dificultate până când polițiștii au efectuat măsurători la fața locului.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.
FOTO – Arhivă