Conectează-te cu noi

Sport

Naționala României ar putea reveni la Cluj! Va disputa un amical cu selecționata Turciei

Publicat acum

pe

În noiembrie, echipa națională a României va disputa două meciuri de pregătire în fața Turciei și Olandei, iar întâlnirea împotriva Turciei s-ar putea disputa la Cluj.

Reprezentativa României încheie anul cu două amicale puternice. Mai întâi, pe 9 noiembrie, reprezentativa României va întâlni Turcia, selecționată pregătită de Mircea Lucescu. Apoi, pe 14 noiembrie, tricolorii vor primi la București, pe Arena Națională, vizita Olandei, condusă de Dick Advocaat. Primul joc se va disputa, de asemenea, în România, pe lista Federației Române de Fotbal regăsindu-se mai multe opțiuni pentru orașul gazdă, printre care și Cluj. Orele exacte și locația partidei cu Turcia vor fi anunțate în cel mai scurt timp, potrivit informațiilor FRF.

Ultimele dueluri cu Turcia au avut loc în 2012 (1-0 la Istanbul), respectiv 2013 (0-2 la București), în preliminariile Campionatului Mondial 2014. În aceeași campanie de calificare, tricolorii au întâlnit și Olanda (1-4 la București și 0-4 la Amsterdam).

Naționala României va disputa următoarele jocuri oficiale în septembrie 2018, odată cu debutul noii competiții Liga Națiunilor UEFA. Tragerea la sorți a grupelor va avea loc pe 24 ianuarie 2018.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER