Ştiri din zonă
Simpozion de medicină de urgență și terapie intensivă pediatrică organizat în premieră la Cluj
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișClujul găzduiește în zilele de vineri și sâmbătă, 10 și 11 noiembrie, Simpozionul de Medicină de Urgență și Terapie Intensivă Pediatrică.
Reprezentând o premieră absolută pentru România, evenimentul a fost organizat de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și Asociația de Studiu Interdisciplinar în Domeniul Medicinei de Urgență (ASIDU).
Conferința ce are ca principală temă „Copilul instabil hemodinamic – Particularități de abordare în urgență și terapie intensivă” și se adresează atât medicilor cât și asistenților medicali, cuprinzând o serie de prelegeri și ateliere demonstrative cu caracter practic.
Subiectele sunt prezentate de lectori – invitați ce își desfășoară activitatea în cele mai mari spitale din țară, respectiv Cluj, București, Timișoara, Mureș și Iași. Ele abordează aspecte legate de evaluarea și monitorizarea copilului instabil hemodinamic, diagnosticul și tratamentul precoce al șocului la copil, rolul investigațiilor imagistice în diagnosticul șocului la copil. Totodată, în cadrul simpozionului sunt dezbătute și o serie de aspecte referitoare la particularitățile și dificultățile ce pot apărea în cadrul procedurii de transfer a copilului cu instabilitate hemodinamică.
FOTO – Arhivă