Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Taximetriștii din zona Aeroportului Internațional Cluj, verificați de polițiști

Publicat acum

pe

Polițiștii au acționat pentru verificarea legalități activității de taximetrie în zona aeroporturilor internaționale Henri Coandă București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Bacău și Iași.

În doar 2 ore, au fost verificate aproape 250 de autoturisme, au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale pentru abateri de la normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice și activitatea de taximetrie.

Sub coordonarea de specialitate a Direcției de Poliție Transporturi și Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au acționat, în zona aeroporturilor internaționale Henri Coandă București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Bacău și Iași, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi.

Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum și a celor care, deși sunt autorizați, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate al serviciilor oferite.

Pe parcursul a două ore, în funcție de traficul de pasageri din fiecare aeroport, polițiștii au verificat 247 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 85 de sancțiuni contravențional, în valoare de 22.400 de lei.

Dintre sancțiunile aplicate, 14 au fost pentru încălcarea normelor privind transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere, 67 pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, iar 4 la alte acte normative.

Pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare. Totodată, a fost reținut și un permis de conducere.

Acțiunile desfășurate de Poliția Română pentru siguranța transportului public de persoane continuă și în perioada următoare.

În acțiune au fost angrenați și lucrători din cadrul Registrului Auto Român și specialiști din cadrul Metrologiei Legale.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER