Naţional
Senatul a RESPINS interdicţia condamnaţilor penal de a candida la Parlament
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișPlenul Senatului a respins, luni, propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PNL prin care li se interzice persoanelor condamnate penal definitiv să candideze la alegerile parlamentare, scrie Mediafax.
Senatorii au votat pentru raportul de respingere al proiectului PNL cu 74 de voturi „pentru” şi 38 de voturi „împotrivă”.
„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute de art. 37 din Constituţia României, republicata, pentru a fi ales şi persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive”, potrivit propunerii legislative.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art.52 alin.(14) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, în sensul stabilirii interdicţiei de a candida la alegerile parlamentare pentru persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive.
„Prezenta propunere legislativă vine în întâmpinarea dorinţei legitime a cetăţenilor României de a fi reprezentaţi de persoane fără probleme penale şi astfel de a face un pas înainte în lupta împotriva corupţiei”, se arată în expunerea de motive.
Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.
FOTO – Arhivă