Ştiri din zonă
Cadru medical de la Spitalul Municipal Dej, implicat într-un ACCIDENT la Răscruci
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișUn accident de circulație, soldat doar cu pagube materiale, s-a produs azi dimineață pe DN1C, pe raza localității clujene Răscruci.
Conform primelor informații, în accidentul rutier au fost implicate două autovehicule – un autoturism marca Dacia Duster, înmatriculat în județul Cluj și un autoturism marca Volvo, înmatriculat în județul Hunedoara. Se pare că accidentul rutier s-a produs după ce conducătorul unui autoturism aflat pe acostamentul drumului nu s-a asigurat la punerea în mișcare, moment în care a colizionat cu o mașină aflată în trafic și care se deplasa regulamentar.
Din fericire, conducătorii celor două autoturisme s-au ales doar cu o sperietură zdravănă.
Potrivit unor informații neoficiale, în accident a fost implicat un cadru medical de la Spitalul Municipal Dej.
Traficul rutier s-a desfășurat cu dificultate în zonă, până când polițiștii au efectuat cercetări la fața locului.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească crcumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.
Știre în curs de actualizare… Revenim cu detalii!