Ştiri din zonă
Percheziții în județul Cluj! A fost destructurat un grup specializat în comiterea de înșelăciuni prin metoda „accidentul” – VIDEO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișPoliţiştii din Cluj, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române, au destructurat un grup infracţional specializat în comiterea de înşelăciuni prin metoda ,,accidentul”.
La data de 16 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat 7 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea mai multor înşelăciuni prin metoda accidentul.
Percheziţiile au fost efectuate la locuințe din Cluj-Napoca, Dezmir și din localitățile Jucu şi Giurgiu, precum și într-un penitenciar.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate zeci de telefoane mobile, cartele telefonice, bijuterii din aur şi înscrisuri. De asemenea, poliţiştii au ridicat şi 4 arme – letale şi neletale, din categoria celor supuse autorizării sau notificării, deţinute în afara condiţiilor legale.
Din cercetări a rezultat că, în perioada octombrie – noiembrie a.c., patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 31 de ani, ar fi fost implicaţi în comiterea a şapte înşelăciuni prin metoda accidentul, cauzând un prejudiciu de peste 80.000 de lei.
În urma administrării probatoriului, trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. Cel de-al patrulea bărbat implicat se află în executarea unei pedepse privative de libertate, pentru altă infracţiune.
La activități au participat poliţişti de investigaţii criminale, criminaliști şi de la acţiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, precum şi reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor.