Conectează-te cu noi

Naţional

COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol! În Transilvania sunt anunțate precipitații sub formă de lapoviță

Publicat acum

pe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, două avertizări cod galben de ploi şi vânt puternic şi o avertizare cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol, codul portocaliu urmând să intre în vigoare luni seară, la ora 20.00.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi şi vânt puternic, care va intra în vigoare luni, la ora 16.00, vizând zonele Munteniei, estul Olteniei şi sudul Moldovei. Potrivit ANM, în aceste regiuni, va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp. Local în judeţele Vrancea, Buzău, Brăila Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov vântul se va intensifica, temporar cu viteze de 55-65 km/h. Avertizarea expiră marţi, la ora 16.00.

O altă avertizare cod galben de ploi şi vânt puternic intră în vigoare tot luni la ora 16.00, dar vizează Carpaţii Meridionali şi Orientali, sudul şi estul Transilvaniei şi vestul Moldovei. Meteorologii avertizează că în Carpaţii Meridionali şi Orientali, va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare mai ales în zona înaltă, cu viteze la rafală de 55-70 km/h. Îndeosebi în noaptea de luni spre marţi şi în prima parte a zilei de marţi, precipitaţii predominant sub formă de ninsoare se vor semnala şi în sudul şi estul Transilvaniei şi vestul Moldovei, unde local se va depune strat de zăpadă. Această avertizare expiră marţi, la ora 18.00.

Cea de-a treia avertizare, de data aceasta cod portocaliu de ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă şi intensificări ale vântului la munte, intră în vigoare luni seară, la ora 20.00 şi vizează zona de munte a judeţelor Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş. Potrivit ANM, în zona de munte a celor şapte judeţe, va ninge abundent, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale de 55-70 km/h spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii. Codul portocaliu expiră marţi, la ora 16.00.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER