Ştiri din zonă
Persoană găsită carbonizată într-o mașină! Ar fi vorba de un cetățean belgian, domiciliat în Cluj
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișO persoană a fost găsită carbonizată de către pompierii solicitați, duminică, să intervină pentru stingerea unui autoturism. Incendiul a avut loc pe raza localității Ighiu, de lângă Alba Iulia, scrie Agerpres.
Potrivit primelor informații, ar fi vorba de un cetățean belgian, în vârstă de 54 de ani, care ar locui în Cluj-Napoca.
Trupul carbonizat a fost găsit de pompieri pe bancheta din spate a mașinii.
Autoturismul se afla în curtea unei clădiri care, potrivit localnicilor, ar aparține Bisericii Reformate. Oamenii nu știau că la adresa respectivă ar locui cineva. Se pare că bărbatul se afla într-o vizită în zonă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” Alba, plutonier major Alina Marescu, a declarat, pentru sursa citată, că, în urma unei solicitări venite prin 112, care reclama producerea unui incendiu la un autoturism, pompieri ai Detașamentului Alba Iulia au intervenit pentru stingerea focului ce a cuprins mașina în cauză. La terminarea intervenției, în momentul în care au vrut să stabilească cauza producerii incendiului, pompierii au constatat că în interior se afla o persoană carbonizată.
FOTO – Arhivă