Ştiri din zonă
Cetăţeni străini depistaţi cu şedere ilegală în județul Cluj
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișÎn ultimele 2 săptămâni, în urma acțiunilor întreprinse, polițiștii Serviciului pentru Imigrări Cluj-Napoca au depistat 9 cetățeni străini, în situații ilegale. Pentru unul dintre aceștia a fost emisă decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul României, iar ceilalți au fost îndrumați să-și reglementeze situația juridică. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 2400 de lei.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, în ultimele două săptămâni, mai multe acţiuni şi controale, atât cu forţe proprii cât și în cooperare cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.
Astfel, în cadrul activităţilor, au fost depistaţi în situații ilegale 9 cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 23 și 42 de ani, dintre care 7 în şedere ilegală, respectiv 4 din SUA, 2 din Tunisia şi unul din Israel, iar 2 cetățeni din Republica Moldova nu au informat în termenul prevăzut de lege, cu privire la schimbarea reședinței pe teritoriul României.
Străinii au intrat legal în România, iar la expirarea dreptului de şedere nu au părăsit teritoriul ţării noastre și nici nu au făcut demersuri necesare pentru prelungirea acestuia.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări au constatat faptul că cetățenii americani și un tunisian îndeplineau condițiile privind reglementarea dreptului de ședere în scop de activități religioase și studii. Aceștia au fost îndrumați să depună la sediul structurii de imigrări documentele necesare în vederea reglementării situației juridice.
Pentru cel de-al doilea cetățean tunisian, polițiștii au emis o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul ţării în cel mult 15 zile, conform O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România cu completările şi modificările ulterioare.
Cetățenii moldoveni au fost informați că au obligația să comunice orice schimbare a adresei de reședință și să facă demersuri în vederea preschimbării documentelor de ședere. Aceștia au fost îndrumați să depună actele necesare în vederea obținerii unor noi permise de ședere.
Polițiștii de imigrări au aplicat, pentru 5 dintre cetățeni străini, sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.400 lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
FOTO – Arhivă