Ştiri din zonă
Cluj-Napoca | Copiii primesc dulciuri şi cărţi în Tramvaiul lui Moş Crăciun – FOTO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișPrimăria Cluj-Napoca şi Compania de Transport Public (CTP) au pus în circulaţie, de miercuri, Tramvaiul lui Moş Crăciun, iar copiii care urcă în acest mijloc de transport primesc bomboane, ciocolată şi cărţi de la Moş Crăciun, transmite Mediafax.
Tramvaiul lui Moş Crăciun va circula în fiecare zi, în perioada 6-23 decembrie, între orele 17 – 19, pe ruta Gară – Cartierul Mănăştur.
În tramvai, copiii primesc de la Moş Crăciun ciocolată şi cărţi chiar dacă nu spun poezii.
„Le ofer copiilor bomboane, ciocolată şi câte o carte de citit cu poze pentru ei. Bucurăm copiii, cei mici trebuie să se bucure că a venit Moş Crăciun. Cadouri primesc toţi copiii, chiar dacă nu spun poezii sau nu colindă”, a declarat „Moş Crăciun”.
Tramvaiul a fost decorat în interior cu beteală, becuri colorate şi globuri iar din difuzoare răsună colinde.
În tramvai a fost amplasată şi o cutie în care copiii pot să îşi pună scrisorile adresate lui Moş Crăciun.
Sursa – Mediafax