Ştiri din zonă
Minor de 16 ani, prins de polițiștii gherleni, în trafic, la volanul unui autoturism

Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișSâmbătă, 16 decembrie, jurul orei 20:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Gherla, Compartimentul Rutier, au depistat un minor de 16 ani, din comuna Frata, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 161, prin localitatea Dăbâca, județul Cluj, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
FOTO – Arhivă

Citește și:
PERCHEZIȚII în Glod. Amenințări cu moartea, cuțite și alte obiecte contondente, în ”dotare”
Viceprimarii din Bobâlna, Jichișu de Jos și Recea Cristur își vor păstra posturile
Bani din suferința altora. Le promitea victimelor că reface mormintele celor dragi, apoi se făcea nevăzut. Dosarul, la Judecătoria Dej