Social-Cultură
CONCERT FUEGO, astăzi, la Centrul Cultural „Arta” din Dej!
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișÎndrăgitul interpret Paul Surugiu va susține în această după-amiază un concert la Dej. Sub numele de scenă „Fuego”, artistul va concerta pe scena Centrului Cultural „Arta”, astăzi, 21 decembrie, cu începere de la ora 16:00, iar intrarea va fi GRATUITĂ.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Dej și face parte din seria spectacolelor dedicate inaugurării Centrului Cultural „Arta”.
„<Scrisoare de decembrie> se numește spectacolul meu de iarnă! Voi așterne, ca amintiri, după 11 ani de când am demarat ideea de a duce cântecele mele dedicate Crăciunului prin țară, o serie de momente pe care n-ai cum să le uiți. Vreau să n-avem bariere și să simțim împreună emoția, fericirea, ritmul, sensibilitatea și finețea unor note muzicale. Textele vor fi și ele alături de mine, vrând parcă să desăvârșească atmosfera unui concert de poveste. În scrisoarea aceasta a mea se ascund liniști, optimism, realism, relaxare, muzici diverse, mesaje pozitive și desigur, bucuria de a împodobi bradul”, a anunțat artistul, pe o celebră rețea de socializare.
CITEȘTE ȘI:
Concert de iarnă, organizat de Rotary Club Dej, sâmbătă, la Centrul Cultural „Arta”