Conectează-te cu noi

Naţional

Vine iarna adevărată! Temperaturile vor scădea simțitor, începând de astăzi

Publicat acum

pe

Un val de aer polar aduce iarna adevărată în România. Începând cu ziua de joi, 11 ianuarie, vremea se schimbă radical: va ninge în toate regiunile, vor scădea temperaturile, iar vântul puternic va face ca frigul resimţit să fie cumplit.

Conform meteorologilor, iarna autentică loveşte România. După temperaturi de 16 grade în Muntenia, anormale pentru această perioadă a anului, mai mari şi cu 15 grade, începând de joi, se vor resimţi primele influenţe ale aerului rece. Ploile din partea de sud a Moldovei şi de nord-est a Munteniei se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vineri, valorile termice diurne vor fi în jurul pragului de îngheţ în partea de nord-est a teritoriului. În celelalte zone temperaturile se vor apropia semnificativ de valorile termice normale pentru această perioadă, urmând ca în regiunile vestice să vorbim încă despre un regim termic agreabil, cu valori în jurul a 7-8 grade, conform Adevarul.

În cursul nopţii de joi spre vineri ploile prezente în partea de est, sud-est a teritoriului se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Pe parcursul zilei de vineri şi mai ales sâmbătă şi duminică ninsorile slabe cantitativ să fie prezente în regiunile sudice, mai supărător va fi vântul care se va asocia cu valorile coborâte, astfel încât senzaţia de rece va fi amplificată„, a spus meteorologul Gabriela Băncilă, într-o intervenţie televizată la România Tv.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vineri, cerul va fi mai mult noros, pe arii restrânse în sud şi în vest vor fi precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie ziua, apoi şi ninsori sau lapoviţă, iar în regiunile estice izolat va fulgui. Vor fi condiţii de polei. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales noaptea în sud, în sud-est şi în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile Carpaţilor Orientali.

Vremea va continua să se răcească, sâmbătă, îndeosebi în regiunile sudice, estice şi centrale. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 5 grade, iar cele minime între -11 şi -1 grad. Cerul va avea înnorări mai persistente în jumătatea de sud a teritoriului şi pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. La munte va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sud, în sud-est şi în zona montană. Duminică şi luni, valorile termice se vor menţine în jurul celor normale pentru mijlocul lunii ianuarie, apoi vor fi în creştere. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în continuare ridicată în vest şi în sud.

 

Sursa – Adevarul

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER