Administraţie
RĂMÂNE TOT LA FEL! Nimic nou în cazul blocului V03 din Dej. Discuții tensionate la ședință – VIDEO
Publicat acum
7 anipe
Proiectul liberalilor privind concursul de soluții pentru blocul V03 din Dej a fost respins în ședința ordinară din această după-amiază.
Proiectul de hotărâre cu numărul nouă, inițiat de consilierii PNL din CL Dej – prevedea ”aprobarea desfășurării concursului de soluții finalizat prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în vederea stabilirii soluției arhitecturale pentru mobilarea urbanistică a imobilului – teren și construcție denumit V03”.
Expunerea proiectului a fost făcută de liberalul Marius Butuza, textul acestuia fiind publicat încă de ieri pe Dej24.ro (vezi detalii AICI). Ulterior, în cadrul discuțiilor, social-democrații au mărșăluit pe ideea că situația juridică a imobilului i-ar bloca să voteze acest proiect (punând accent, printre altele, și pe faptul că dejenii au decis deja, că vor supermarket, conform unui sondaj de opinie realizat în anul 2016), în timp ce liberalii au susținut că vor doar ca blocul V03 să dispară – prin demolarea lui – și să se construiască altceva în locul său (după desfășurarea unui concurs de soluții prin care să se decidă cea mai bună variantă).
Deși a anunțat că ”nu dorește să se bage”, primarul Morar Costan s-a ridicat de pe scaunul său și, cu ajutorul proiectorului, a povestit toată istoria construcției buclucașe, cu detalii mai mult sau mai puțin importante menite să arate eforturile sale din ultimii ani (în ceea ce privește recuperarea blocul V03) și să sublinieze proastele decizii luate (în opinia sa) de fostul primar și CL din respectiva perioadă.
Au urmat alte discuții destul de tensionate în plen, iar apoi votul mult așteptat. Previzibil, proiectul nu a trecut. PNL-iștii, Lorand Varga și Traian Mureșan au votat ”pentru”, în timp ce PSD-iștii au votat ”împotrivă” proiectului. S-a abținut tânărul consilier Andrei Bradea, social-democrat și el, care a fost de acord cu organizarea unui concurs de soluții (ca idee), dar nu acum, ci după definitivarea aspectelor juridice (Jos pălăria pentru el!).
Am preferat să nu cităm fiecare consilier care a avut ceva de spus (fiind extrem de multe păreri și propuneri), ci să vă invităm să urmăriți MATERIALUL VIDEO de mai jos, care cuprinde toate detaliile și discuțiile de azi referitoare la blocul V03 (peste o oră de filmare) și să trageți singuri concluziile. Cine sunt, de fapt, vinovați pentru această ”telenovelă”?