Ştiri din zonă
Percheziții în județul Cluj! Este vizat un grup infracțional specializat în TRAFIC DE DROGURI
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișLa data de 25.01.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Poliția Română au efectuat un număr de 47 de percheziții domiciliare pe raza judeţelor Cluj, Neamţ şi Bistriţa-Năsăud, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2017, la nivelul municipiului Cluj-Napoca s-a constituit un grup infracţional organizat, care a avut ca principal scop săvârşirea infracţiunilor de trafic intern şi internaţional de droguri de risc şi de mare risc, respectiv medicamente aflate sub control naţional conform Legii nr.339/2005 (Codeină, Xanax, Dormicum, Ultracod, Zolpidem, Diazepam, Bromazepam, Alprazolam, Midazolam, etc.), urmărind prin aceasta obţinerea unor sume foarte mari de bani.
Sumele de bani astfel obţinute au fost reciclate prin intermediul mai multor societăţi comerciale, pentru a se ascunde adevărata provenienţă a acestora şi a se crea aparenţa legalităţii, existând astfel indiciile săvârşirii infracţiunii de spălare de bani.
În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că membrii grupării infracţionale, organizată pe mai multe paliere, au intrat în posesia unor medicamente suspuse controlului special prin intermediul unor farmacii din județele Cluj și Bistrița, cu complicitatea unor farmaciști utilizând reţete falsificate, precum şi alte metode.
Ulterior, membrii grupării infracţionale au preluat comenzi de la clienţi în sistem on-line (site-uri de farmacii online) printr-un ”call-center” ce funcționa în județul Cluj.
În modul de operare se reţine faptul că membrii grupării simulau efectuarea unor controale medicale, întârindu-le convingerea clienţilor că au fost consultaţi de către un medic real, astfel aceştia lansând comanda de produse.
Pentru onorarea comenzii, era necesar ca acel client să achite în avans contravaloarea medicamentelor şi a comisioanelor de curierat, prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani sau în monedă Bitcoin.
Ulterior efectuării plăţii, unii membrii ai grupării se deplasau la oficii de transfer şi ridicau sumele de bani, iar alţi membri expediau comanda de produse medicale (în principal în SUA), prin intermediul oficiilor poştale, sub forma de scrisori poştale (pentru a disimula că în fapt se expediau produse farmaceutice în mod ilegal).
Sumele de bani, de obicei euro sau USD au fost colectaţi şi depuşi în diferite conturi aparţinând unor societăţi comerciale cu sediul în ţară şi străinătate, prin intermediul cărora, printr-un circuit complex, se realiza disimularea adevăratei naturi a provenienţei sumelor de bani, în scopul reintroducerii în circuitul economic ca venituri dobândite aparent legal.
S-a reţinut că, prin circuitul infracţional, membrii grup infracţional organizat au obținut aproximativ 55.000.000 de lei.
Investigațiile pentru destructurarea grupării au fost desfășurate cu sprijinul autorităților americane DEA (Drug Enforcement Administration) – S.U.A, prin intermediul unor comisii rogatorii internaționale.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a fost realizată cu sprijinul S.C.C.O. Timișoara, Târgu-Mureș, Oradea, Bacău, Alba-Iulia și Cluj și luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale.