Conectează-te cu noi

Naţional

Topul celor mai periculoase fructe exotice de import consumate de români!

Publicat acum

pe

Importăm fructe cu probleme la fel de „exotice”. Unele sunt pline de pesticide sau, după cum au descoperit autorităţile, cu nivel crescut de radiaţii ionizante, scrie a1.ro.

Struguri, pepeni, nectarine şi alte fructe exotice, dar chiar şi condimente, toate extrem de toxice, au fost la un pas să ne ajungă în farfurii. Din fericire, au fost descoperite la timp şi oprite, spun autorităţile. Ce se întâmplă pe piaţa neagră nu se ştie. Iar efectele unor astfel de alimente, foarte căutate, pot fi devastatoare sănătăţii, avertizează specialiştii.

În fiecare an, în ţară intră aproximativ un milion de tone de fructe din import. Majoritatea vin la pachet cu pesticidele folosite ca să reziste transportului. În multe cazuri, însă, sunt tratate excesiv cu chimicale şi devin toxice, chiar dacă arată foarte bine.

În 2017, inspectorii ANSVSA au oprit la vamă mai multe transporturi de fructe care aveau depăşit nivelul de pesticide. Vorbim despre nectarine şi struguri din Turcia şi despre pepene galben din Albania. Din fericire, toate fructele au fost trimise înapoi înainte să ajungă pe mesele românilor.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER