Ştiri din zonă
ACCIDENT la intrare în Beclean! Trei persoane au fost rănite – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin Cociș
Un accident de circulație, soldat cu trei victime și importante pagube materiale, s-a produs ieri, în jurul orei 13:40, pe DN17, în apropiere de pasarela de la Beclean.
Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 60 de ani din comuna Apahida, în timp ce se deplasa dinspre Bistrița înspre Dej, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă, a rupt mai multe indicatoare, după care s-a răsturnat în curtea unei benzinării.
La fața locului au intervenit două ambulanțe, o autosanitară SMURD, pompierii din cadrul ISU Bistrița Năsăud, dar și polițiștii.
Accidentul rutier s-a soldat cu trei victime rănite ușor – șoferul autoturismului și două persoane aflate în autovehicul.
Conducătorul auto a explicat polițiștilor că o piatră i-ar fi sărit pe parbriz și din această cauză a pierdut controlul asupra volanului.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.
FOTO – Mihaela Hiticaș/Știri din Beclean
Citește și:

Clipurile de pe TikTok cu ”ambulanţa neagră”, în vizorul CNA, după atacul din comuna Recea Cristur

Șofer din Dej, băut la volan pe un drum comunal din Sălaj. A fost tras pe dreapta după miezul nopții

Ambulanță de la Dej atacată | Federația ”Ambulanța” cere încadrarea activității în categoria I de condiții de deosebit de periculoase
















