Conectează-te cu noi

Naţional

ALERTĂ de vreme rea! ANM a emis o nouă INFORMARE METEO, valabilă până joi dimineaţă

Publicat acum

pe

ANM a emis ieri o nouă informare meteo de ger, precipitaţii şi polei, valabilă de marţi până joi dimineaţă.

Vremea se va menţine deosebit de rece, cu valori termice mai scăzute, în general, cu 10 grade faţă de mediile climatologice specifice perioadei.

Temperaturile vor fi negative noaptea şi dimineaţa în toată ţara, iar în cea mai mare parte a Moldovei şi ziua.

Miercuri, aria precipitaţiilor se va extinde treptat dinspre sud-vest şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea de sud a teritoriului şi la munte, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 10…15 l/mp.

În zona montană vor fi ninsori, iar în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

În Oltenia, Muntenia şi Dobrogea vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare şi trecător se va forma polei sau gheţuş, iar în restul teritoriului vor predomina ninsorile.

ANM informează că vremea deosebit de rece se va menţine până spre sfârşitul săptămânii şi vor mai fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în majoritatea regiunilor, cu o probabilitate mai mare de apariţie pe parcursul zilelor de joi şi vineri, în special în sud, în sud-est şi la munte.

Informarea meteo este în vigoare de miercuri de la ora 15.00 până joi la ora 10.00.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER