Ştiri din zonă
Clujeni căutați internațional pentru agresiune sexuală și trafic cu migranți, arestați preventiv
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișPolițiștii clujeni au depistat două persoane pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare. Cei în cauză au fost arestați preventiv, urmând a fi efectuate demersuri pentru predarea acestora statelor solicitante.
La data de 19 martie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin, în colaborare cu Serviciul de Investigații Criminale, au depistat un bărbat, de 24 de ani, din uedin, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare.
Autoritățile judiciare din Irlanda au solicitat arestarea bărbatului în vederea predării, ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. În anul 2014, cel în cauză, aflându-se pe teritoriul Irlandei, ar fi agresat sexual o minoră în vârstă de 16 ani.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma prezentării acestuia în fața Curții de Apel Cluj.
De asemenea, la data de 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești, în urma cooperării cu polițiștii de investigații criminale din cadrul inspectoratului, au depistat un bărbat, de 37 de ani, din Florești, căutat de către autoritățile din Belgia.
Pe numele bărbatului a fost emis, in anul 2018, un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. În anul 2016, cel în cauză a fost depistat de către autoritățile din Belgia conducând un autovehicul în care, într-un compartiment ascuns, erau transportați 5 migranți.
La data de 20 martie a.c., bărbatul a fost arestat pentru 15 de zile de către Curtea de Apel Cluj.
FOTO – Arhivă