Naţional
Câte zile libere au românii de PAŞTE 2018
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișDe PAŞTE 2018, românii vor avea patru zile libere: Vinerea Mare, Sâmbătă Mare, prima zi de Paşte – duminică şi a doua zi de Paşte – luni.
Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui, a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, potrivit unui act normativ intrat în vigoare luna martie 2018. Aşadar, salariaţii se vor bucura, pentru prima oară, de timp liber în Vinerea Mare începând din acest an şi vor beneficia de o minivacanţă de patru zile. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioaşă creştină numite Triduum Sacru, din care fac parte Joia Mare, Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare
Anul acesta, Vinerea Mare va fi pe 6 aprilie, iar Paştele – pe 8 şi 9 aprilie.
Acest act normativ a modificat lista zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, numărul sărbătorilor nelucrătoare ridicându-se la nu mai puţin de 15 astfel de zile.
Zilele libere în 2018 sunt:
1 ianuarie – Anul Nou
2 ianuarie — Anul Nou
24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
6 aprilie (vineri) – Vinerea Mare
8 aprilie (duminică) – Paştele
9 aprilie (luni) — Paştele
1 mai — Ziua Muncii
27 mai (duminică) — Rusalii
28 mai (luni) — Rusalii
1 iunie – Ziua Copilului
15 august — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie — Sfântul Andrei
1 decembrie — Ziua Naţională a României
25 decembrie – Crăciunul
26 decembrie — Crăciunul
Vinerea Mare este, de asemenea, zi oficială de sărbătoare în următoarele state ale Uniunii Europene (UE): Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Grecia, Spania, Portugalia, Suedia, Finlanda, Slovenia, Cehia, Bulgaria, Danemarca, Lituania, Estonia, Malta, Cipru şi Luxemburg.
Aşadar, nu mai puţin de 16 dintre cele 28 de state ale UE au declarat Vinerea Mare drept zi legală de sărbătoare.
Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.