Conectează-te cu noi

Naţional

Pașapoartele ar putea avea valabilitatea extinsă în cazul persoanelor care au peste 25 de ani

Publicat acum

pe

Senatul a adoptat, în procedură de urgenţă, un proiect care modifică Legea privind regimul liberei circulaţii a românilor în străinătate, potrivit acestuia persoanele cu vârste peste 25 de ani urmând să aibă paşapoarte valabile pe o perioadă de 10 ani, scrie Mediafax.

Iniţiativa legislativă care aparţine Executivului prevede extinderea termenelor de la valabilitate a paşapoartelor de la 5 la 10 ani, pentru cetăţenii care au împlinit vârsta de 25 de ani şi de la 3 la 5 ani pentru persoanele între 12 şi 25 de ani.

Scopul principal al proiectului de lege este fluidizarea în acţiunile serviciilor de paşapoarte prin reducerea numărului de cereri pentru eliberarea paşapoartelor.

Un alt amendament la articolul 40 al proiectului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 prevede: „Exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulaţie în străinătate se suspendă numai în următoarele situaţii: este inculpată într-o cauză penală şi a fost dispusă, în condiţiile Codului de procedură penală, instituirea unei măsuri preventive, cu impunerea după caz, a obligaţiei de a nu părăsi o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia.

În forma iniţială a Legii, articolul 40 era formulat astfel: „Exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulaţie în străinătate se suspendă numai în următoarele situaţii: a) este învinuită sau inculpată într-o cauză penală şi a fost dispusă instituirea unei măsuri preventive în condiţiile Codului de procedură penală;”, însă iniţiatorii anunţă că e nevoie de schimbarea textului tocmai pentru a definire mai corectă şi pentru că a fost scos din legislaţie cuvântul „învinuit”.

Raportul cu amendamente şi iniţiativa legislativă au fost adoptate în plenul de miercuri al Senatului cu 77 de voturi pentru, nicio abţinere şi niciun vot împotrivă.

Proiectul urmează să fie votat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER