Ştiri din zonă
ACCIDENT pe DN1C, între Dej și Baia Mare! Un TIR încărcat cu sare s-a răsturnat pe carosabil, între Ileanda și Mesteacăn
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișUn accident de circulație s-a produs vineri seara, în jurul orei 20:00, pe DN1C, la limita dintre județele Sălaj și Maramureș, între localitățile Ileanda și Mesteacăn. Un autotren înmatriculat în Ungaria, încărcat cu sare, s-a răsturnat pe carosabil.
Potrivit primelor informații, șoferul unui autotren, în timp ce se deplasa pe DN1C, ajuns între localitățile Mesteacăn și Ileanda, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la intrarea într-o curbă, a intrat în balans și s-a răsturnat pe carosabil.
Din fericire, accidentul rutier nu s-a soldat cu victime, doar cu pagube materiale, șoferul TIR-ului scăpând doar cu câteva zgârieturi.
„În judeţul Sălaj, circulaţia auto pe sensul Dej – Baia Mare al DN1C (E58) se desfăşoară pe o singură bandă la km 107+400 de metri, între localităţile Mesteacăn (judeţul Maramureş) şi Ileanda (judeţul Sălaj), după ce un camion încărcat cu sare s-a răsturnat aseară pe carosabil”, preciza azi-dimineață Centrul Info Trafic din cadrul Poliției Române.
Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut incidentul.
FOTO – Arhivă