Naţional
Maşina condusă de Dragnea la mare, identificată după chitanţa de la plata rovinietei. Costă peste 100.000 de euro
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișDeputatul USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat, miercuri, că din chitanţele postate pe Facebook marţi seara de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în care apare şi seria de şasiu, reiese că acesta a condus pe drumul de la mare spre Bucureşti un autoturism BMW seria 7, care valorează peste 100.000 de euro.
„Am aflat că a fost ieri o problemă cu plata taxei la Feteşti. Nu este prima dată şi nu o să fie nici ultima dată pentru că cei de la centrul tehnic la CNADNR au mulţi paşi de făcut pentru a-şi îmbunătăţi infrastructura IT. Reamintesc că directorul general al CNADNR, protejatul domnului Dragnea a fost şef la acest Stream pe vremea la care s-au implementat aceste sisteme de plată. Altceva mi se pare distractiv. M-am uitat că domnul Dragnea a fost foarte activ pe Facebook aseară (marţi seara – n.r.). Avea timp, s-a tot blocat traficul şi a pus o poză cu chitanţa (de la plata rovinetei – n.r.) în care se vedea şi seria de şasiu. La o simplă verificare pe internet am văzut că seria de şasiu corespunde unei maşini BMW seria 7 de ultimă generaţie, un BMW foarte nou, de peste 100.000 euro. Mă bucur pentru dânsul că are prieteni aşa de buni care, iată, îi dau o astfel de maşină să se ducă la mare de 1 Mai pentru că nu este maşina dânsului, nu este în declaraţia de avere sau poate şi-a cumpărat-o şi o să o vedem în declaraţia de avere din iunie”, a spus deputatul USR Ionuţ Moşteanu.
Parlamentarul a afirmat că nu poate decât să salute gestul lui Dragnea de a-i chema ”la grătar” pe cei cu care comunica pe Facebook.
„Dacă s-ar ocupa şi de lucruri serioase pentru ţară aş saluta de două ori. Cred că în 2018 un politician are toate instrumentele pentru a fi foarte aproape de cei care l-au votat şi de cei pentru care trebuie să tragă. Mie nu mi se pare nimic extraordinar, noi la USR folosim canalele de social-media de când am intrat în politică. Le răspunde românilor, ţinem cont de părerea oamenilor. Deci, este poate extraordinar pentru domnul Dragnea că a răspuns şi a intrat cu oamenii în mediul virtual, pentru noi este un lucru firesc”, a mai spus Moşteanu.
Deputatul USR a mai spus că Liviu Dragnea ”probabil nu are nimic de ascuns”, drept pentru care a prezentat acele chitanţe.
„Probabil nu are nimic de ascuns. Cum spuneam este cu o maşină care nu apare în declaraţia de avere, o maşină foarte scumpă a cărei valoare este greu să o poată justifica cu salariul de la Parlament. Dacă dânsul o poate justifica este treaba dânsului. Am spus că poate o să o vedem în declaraţia de avere de la sfârşitul lunii iunie când se depun”, a mai spus Ionuţ Moşteanu.
Pe drumul de întoarcere de la mare din minivacanţa de 1 Mai, liderul PSD a răspuns, duminică seara, în timp real comentariilor de pe pagina sa de Facebook.
Liviu Dragnea s-a lansat în discuţii despre cum a fost prins în traficul pe Autostrada Soarelui, însă un internaut şi-a exprimat neîncrederea legată de persoana care posta mesajele şi i-a cerut lui Dragnea să-şi facă un selfie. În schimbul solicitării, el a pariat o navetă de bere, pe care va trebui să i-o ducă la sediu liderului PSD, după ce s-a declarat convins de identitatea celui care posta .
Sursa – Mediafax
Marius
2018-05-03 la 8:18:17 PM
Daca si parciul ala din 2015 valoareaza peste 100.000 mii de euro atunci e gata de brand.
Eventual valora in 2015 gama de top 131.372 mii euro.
Daca valoareaza acum 50000 euro e ceva. Majoritatea 35000- 39000