Conectează-te cu noi

Eveniment

Ciubanca | S-a rătăcit în pădure, însă a fost găsită în viață, într-o râpă – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

O femeie în vârstă de 72 de ani din localitatea Ciubanca a fost căutată aproape 10 ore de localnici, pompieri și polițiști, după ce s-a pierdut în pădurea din zonă și a căzut într-o râpă. Acolo a stat neputincioasă până la lăsarea serii.

Dimineață, femeia s-a dus împreună cu alte două persoane să caute hribe în pădurea din apropierea satului. Cei trei s-au despărțit în pădure – pentru a acoperi o zona cât mai mare -, iar lipsa femeii nu a fost sesizată decât la prânz, când bătrânica nu a fost găsită acasă. Atunci s-a dat alarma și localnicii au început căutarea ei.

Cum sătenii nu au reușit să o găsească, aparținătorii femeii au sunat la 112 și au cerut ajutor. În scurt timp, în Ciubanca, comuna Recea Cristur, au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, polițiști, dar și salvamontiști de la Cluj.

În jurul orei 20:15, femeia a fost găsită – conștientă – într-o râpă. Căzută la pământ fiind, a plouat-o ore în șir, însă a supraviețuit. Medicii au preluat-o în scurt timp și i-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi au transportat-o de urgență la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.

”O grămadă (n.r – de săteni) au fost, câți și câți… Unul a găsit-o și a strigat la ceilalți… Era căzută, nu a putut veni. La noi a plouat tare, a stat în ploaie”, ne-a declarat un localnic.

”A plecat după ciuperci în jur de 11, cu nepoata și cu cumnatul, dar s-au depărtat unul de celălalt… Au strigat-o, de două ori a răspuns, iar apoi nu a mai răspuns. Au crezut că a venit acasă, dar nu… iar apoi s-au dus înapoi să o caute. Am înțeles că s-a rostogolit în ceva râpă. Două ploi a prins acolo… A plouat tare, tare, tot a fost (n.r. – femeia găsită) udă. A fost conștientă, dar nu s-a putut ridica. Ei tot au strigat, dar nu a putut răspunde”, a povestit o altă femeie din sat.

ACTUALIZARE IPJ CLUJ:

La data de 15 mai a.c., în jurul orei 18.20, un bărbat, de 38 de ani, din Cluj-Napoca, anunţa prin Apelul Unic de Urgenţă 112 faptul că soacra sa, o femeie în vârstă de 72 de ani, din comuna Recea Cristur, judeţul Cluj, a plecat să culeagă ciuperci şi nu a mai revenit la domiciliu. Femeia fusese văzută ultima oară în locul cunoscut sub numele de „Valea Popii”.

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, împreună cu pompieri şi voluntari din comuna Recea Cristur, au format echipe de căutare, femeia fiind găsită în jurul orei 20:15, în zona cunoscută denumită popular „Pârâul Recea”, în şoc hipotermic. Aceasta a fost transportată aproximativ 200 de metri, pe un teren accidentat, până la echipajul de ambulanţă care a preluat-o şi i-a acordat primul ajutor. Apoi, femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Cluj, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La operaţiunile de căutare au participat 22 de poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, 5 pompieri din cadrul S.M.U.R.D. şi un număr de 15 voluntari din comuna Recea Cristur.

Mulţumim din nou tuturor celor care, prin implicare, au dat dovadă de solidaritate faţă de un semen aflat într-o situaţie de risc major, s-au mobilizat exemplar şi au venit şi de această dată în sprijinul nostru, rezultatul fiind unul pozitiv”, arată IPJ Cluj, într-un comunicat de presă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER