Generaţia de Aur şi Legendele Barcelonei au făcut 30.000 de spectatori să simtă că s-au întors în timp, pe Cluj Arena

Nu, nu a fost un vis! Pe teren chiar au intrat Stelea, Belodedici, Gică Popescu, Sabău, Lupescu, Hagi, Răduciou, Prunea, Prodan (prin fiul său Răzvan), Dorinel Munteanu, Selymes, Panduru, Rotariu sau Mihali. Cu întăriri de la mai tinerii Contra, Chivu, Gâlcă, Adi Ilie sau Ganea. Tot ce a avut mai bun fotbalul românesc s-a întâlnit la Cluj pentru o seară de gală cu “Legendele Barcelonei”, scrie Prosport.

Aproape 30.000 de oameni au venit să-şi amintească de vremurile când nu ne uitam doar la alţii cum joacă la Mondial. A fost un “Mondial mai mic” pentru spectatorii români, care au arătat că mai vor fotbal şi mai pot să umple stadioane, dar când li se oferă spectacol de calitate şi jucători care spun poveşti doar când le citeşti CV-ul.

Stângul lui Hagi n-a îmbătrânit

Meciul a început şi pentru puştii din tribune a fost ca o lecţie deschisă despre fotbalul de altădată, iar pentru cei care i-au prins jucând pe cei din teren a fost retrăirea unor sentimente pe care ar nu le pot uita. Belo şi Gică Popescu denotă acelaşi respect pentru atacanţi şi îţi oferă sentimentul de siguranţă doar când îi priveşti, iar Chivu şi Contra se ocupă de căratul mingilor. La mijloc, Lupescu joacă tot cu privirea mereu sus, Sabău nu se opreşte nicio secundă din alergat, iar apoi apare Hagi şi odată cu el şi zâmbetele în tribune. O pasă marcă proprie, cu exteriorul, o încercare de lob şi o lovitură liberă. Toate din acelaşi stâng genial peste care n-au trecut anii. Parcă ţi-e dor şi de scandări de genul “Joacă-l pe Cobra!” sau “E liber Răducioiu!”. Parcă nu-ţi vine să crezi că le auzi acum.

Lecţie de fotbal cu Nadal, Beletti şi Giovanni

Echipa Barcelonei e cu plină de “simboluri”. Ce jucător al Barcelonei nu poate spune că a făcut parte dintr-un “dream-team”? Pe teren e Belletti, un băiat care a dat golul victoriei într-o finală de Liga Campionilor (2006) şi e şi campion mondial. Lângă el, Nadal, fundaş cu peste 200 de meciuri în tricoul Barcei, iar dacă priveşti de la mijloc în sus mai vezi un Goikoetxea sau doi dintre brazilienii care au fost înaintea lui Neymar pe Cam Nou: Giovanni şi Sonny Anderson. Intră şi fostul golgheter Salinas şi se predă o nouă lecţie. Una de rafinament fotbalistic, de eleganţă în controlul mingii. Salinas marchează şi aici şi e aplaudat. Se strigă “România, românia!”, aşa cum se striga în urmă cu 20 de ani când eram şi noi la Mondial sau în urmă cu 24 de ani, când noi făceam surpiza cu Argentina, nu Islanda.

Maşina timpului s-a oprit

E repriza a doua şi anii încep să se vadă. Publicul “ia foc” când Ganea face un sprint deşi are multe kilograme în plus, iar apoi stadionul “erupe” când Hagi intră în teren cu tricoul cu numărul 11 al Barcelonei. Nadal scoate de pe linia porţii un lob superb al lui Lupescu şi îşi atrage fluierături. Hagi marchează în poarta lui Prunea şi spectacolul e perfect. Se fac valuri şi totul se termină în aplauze generoase. O bucurie amestecată cu nostalgie se simte. Oricum a fost o seară cu multe sentimente unice. Sentimente pe care doar asemenea fotbalişti le pot reda unor spectatori. Gala s-a încheiat, întoarcerea în timp a luat sfârşit şi aterizăm din nou în prezent. Poate a fost ultima întâlnire a Generaţiei de Aur. Oare vom mai avea o generaţie care să strângă 30.000 de oameni la un demonstrativ cu legendele Barcelonei?

Sursa – Prosport