Conectează-te cu noi

Naţional

ALERTĂ METEO! COD GALBEN de precipitații abundente pentru trei sferturi din țară

Publicat acum

pe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod galben de ploi torenţiale pentru aproape toată ţara, care intră în vigoare vineri dimineaţă. Se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi şi 40-50 l/mp.

Atenţionarea cod galben de ploi torenţiale intră în vigoare vineri, la ora 06.00, şi expiră la ora 23.00.

Meteorologii avertizează că vineri vor fi averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei.

În intervale scurte de timp, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.

Potrivit ANM, ploi se vor semnala şi în a doua parte a zilei de joi local în zonele de deal şi de munte, în sudul şi în nord-vestul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest.

Tot vineri, la ora 16.00, va intra în vigoare şi o informare meteorologică de vreme rea, ca va expira sâmbătă dimineaţă. Meteorologii avertizează că în Muntenia, Dobrogea şi sud-estul Moldovei vor fi perioade scurte de timp în care local instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Pe arii restrânse vor fi cantităţi de apă de peste 25-35 l/mp. Pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă, va continua să plouă local însemnat cantitativ şi în centru şi nord-est.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER