Ştiri din zonă
Măsuri de SIGURANŢĂ sporită la Olimpiada de matematică de la Cluj, la care participă și fiul preşedintelui Siriei
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin Cociș80 de jandarmi, 60 de poliţişti şi 6 echipaje ISU vor asigura măsurile de ordine publică la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Cluj-Napoca, la care vine şi fiul preşedintelui Siriei. ”Va participa (Hafez al – Assad – n.r.) la activităţi exact ca ceilalţi copii”, spune şeful ISJ Cluj.
Peste 600 de elevi concurenţi, cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani, din 110 ţări, participă la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Cluj-Napoca, manifestare al cărei buget este de un milion de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, manager general al Olimpiadei Internaţionale de Matematică, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că deschiderea manifestării va avea loc în 8 iulie, iar concursul propriu-zis este programat în zilele de 9 şi 10 iulie.
„Organizarea celei de-a 59-a Olimpiade Internaţionale de Matematică (IMO) la Cluj-Napoca este o mare provocare, în condiţiile în care olimpiada precedentă a fost la Rio de Janeiro iar cea de anul viitor va fi organizată de Londra. La olimpiadă participă 615 elevi concurenţi din 110 ţări, cu vârste între 13 şi 19 ani, alte patru ţări având statut de observator, plus alte sute de persoane care vor fi leaderi ai echipelor naţionale, deputy leaderi, observatori, voluntari. Bugetul Olimpiadei Internaţionale de Matematică este de un milion de euro, fondurile fiind asigurate de către Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Judeţean Cluj, Consiliul Local Cluj-Napoca şi din sponsorizări. Deja au început să sosească participanţi, au loc pregătiri, alegerea problemelor pentru concurs, deschiderea evenimentului urmând să aibă loc în 8 iulie, iar concursul propriu zis fiind programat în zilele de 9 şi 10 iulie în Sala Polivalentă”, a spus Cuibus.
Potrivit acestuia, după concurs, participanţii vor vizita şi Salina Turda şi la cetatea Alba Carolina din Alba Iulia.
Şeful ISJ Cluj a confirmat prezenţa la olimpiadă a lui Hafez al Assad, fiul cel mare al preşedintelui Siriei, Bashar al Assad, care este membru al lotului olimpic de matematică al Siriei.
„Acesta a participat şi la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Rio de Janeiro de anul trecut. Nu vor fi luate, în cazul său, măsuri speciale de securitate, ci va participa exact ca ceilalţi copii pe măsurile stabilite conform reglementărilor internaţionale”, a precizat Valentin Cuibus.
Preşedintele Comitetului Ştiinţific de Organizare al IMO 2018, Radu Gologan, a declarat la rândul său că, din punctul de vedere al matematicii, toţi matematicienii importanţi ai României care au învăţat în străinătate, au ajutat matematica românească în ultimii ani.
„Statistica arată că, în ultimii 20 de ani, din cei şase elevi câţi fac parte din lotul naţional, patru au plecat să studieze în străinătate, iar doi au rămas să studieze în România, iar ulterior, şi dintre cei doi au plecat să îşi facă doctoratul în alte ţări. Este un lucru care se întâmplă şi în alte ţări, în Franţa, de exemplu, majoritatea absolvenţilor Şcolii Normale Superioare pleacă să se angajeze în universităţi americane de vârf, unde se face matematică de vârf”, a subliniat Gologan.
Şeful Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, Sebastian Cliţan, afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, că măsurile de ordine publică pe perioada olimpiadei vor fi asigurate de 80 de jandarmi, 60 de poliţişti şi 6 echipaje ISU.
„Vor fi luate măsurile necesare pentru asigurarea ordinii publice la locurile de cazare ale delegaţiilor din cele 114 ţări participante, la locurile desfăşurare a activităţilor, precum şi pe timpul transportului delegaţiilor de la hoteluri în zona de desfăşurare a olimpiadei. Pentru asigurarea siguranţei şi protecţiei participanţilor, vor fi mobilizate efective importante din cadrul Grupării şi se va beneficia de sprijinul unor structuri aparţinând Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române din Bucureşti”, a menţionat Cliţan.
La deschiderea IMO 2018 este aşteptat să participe preşedintele României, Klaus Iohannis, şi mai mulţi ambasadori.
Prima Olimpiadă Internaţională de Matematică a fost organizată în 1959 în România, la Braşov.
Sursa – Mediafax