Eveniment
DEJ | Bărbat din Cășeiu fără permis de conducere, rupt de beat pe un moped
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișLa data de 8 iulie a.c., în jurul orei 01.50, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Dej au depistat, pe strada 1 Mai, un bărbat de 35 de ani, din comuna Căşeiu, în timp ce conducea un moped, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a reieşit faptul că bărbatul avea o concentraţie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul nu este deţinător de permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapte prevăzute şi pedepsite Codul Penal.
FOTO – Arhivă