Sport
Deși a retrogradat la finalul campionatului, FC Unirea Dej rămâne în Liga a III-a
Publicat acum
6 anipe
Deși a retrogradat la finalul sezonului trecut, FC Unirea Dej va continua în Liga a III-a, decizia fiind luată de Federația Română de Fotbal.
Oficialii clubului de fotbal Unirea Dej au făcut o cerere la Federaţia Română de Fotbal (FRF) prin care au cerut să evolueze și anul viitor în Liga a III-a. Unirea Dej a fost pe locul trei în ”lista de aşteptare” a echipelor retrogradate pe teren, dar care și-a exprimat intenția să continue în același eşalon şi în sezonul viitor.
În cadrul ședinței Comitetului Executiv, desfășurată joi, 2 august, la Casa Fotbalului, s-a aprobat raportul privind situația cluburilor din Liga a III-a. Astfel, s-a aprobat reprimirea în Liga a III-a a unor echipe retrogradate, între care și Unirea Dej, conform solicitării Departamentului Competiții și afilierea provizorie a echipelor retrogradate și reprimite în Liga a III-a, sezonul 2018-2019.