Ştiri din zonă
Autorii mesajului anti-PSD scris pe un deal din județul Cluj, vizibil din avion, citați la sediul Postului de Poliție din Apahida – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișUn mesaj cu conţinut obscen la adresa PSD a fost scris de doi protestatari din Cluj-Napoca pe un deal situat la 40 de kilometri de municipiu, cu litere pe o lăţime de 60 de metri, să poată fi citit din avion, proprietarul terenului anunţând că Poliţia i-a sugerat să şteagă mesajul, conform Mediafax.
Sorin Bobiş, organizatorul unui marş al protestatarilor clujeni la Bucureşti şi iniţiatorul protestului non-stop cu corturi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, a declarat, pentru sursa citată, că mesajul anti-PSD pus pe deal a fost preluat de la românii care au venit din străinătate.
„Am prezentat cel mai mare banner din lume, care se întinde pe circa două hectare, pe un deal la circa 40 de kilometri de Cluj-Napoca, la jumătatea distanţei faţă de Reghin, între Zorenii de Vale şi Cămăraşu. Este scris un mesaj pe o proprietate particulară, o mirişte, aparţinând prietenului meu Alexandre Lacaille, cu care l-am realizat împreună joi. O literă are 60 de metri, am realizat cu un tractor cu un utilaj numit cultivator, care este ca o grapă. Noi am preluat mesajul românilor care au venit din străinătate la adresa PSD şi am încercat să îl facem la o scară mai mare. Se poate vedea din avion de către cei care aterizează la Cluj-Napoca sau la Târgu Mureş”, a spus Bobiş.
Sorin Bobiş a mai declarat că a fost citat pentru duminică la Postul de Poliţie din Apahida pentru explicaţii privind mesajul scris pe deal.
„Am fost citat împreună cu prietenul meu francez Alexandre Lacaille pentru duminică la Postul de Poliţie din Apahida pentru explicaţi privind mesajul scris. Poliţiştii ne-au sugerat să ştergem mesajul. Vom vedea ce vom face”, a mai spus Bobiş.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Cluj, acţiunile poliţiştilor au avut un scop preventiv, „întrucât fapta ar putea fi încadrată în categoria contravenţiilor prevăzute de Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”.
„Discuţia telefonică dintre poliţist şi aceştia (persoanele care au scris mesajul pe deal – n.r.) a fost una principială, în scopul conştientizării faptului că acţiunea lor ar putea avea consecinţe juridice. Persoanele au fost invitate la sediul poliţiei pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de realizarea acestui mesaj şi difuzarea lui în spaţiul public”, a transmis reprezentanţii Poliţiei Cluj.
Sorin Bobiş a organizat în 10 ianuarie Marşul Speranţei de la Cluj-Napoca spre Bucureşti, ca protest faţă de modificările la legile justiţiei, iar în 21 iunie a iniţiat un protest non-stop în Piaţa Unirii din municipiu, unde au fost instalate 11 corturi. Protestatarii au anunţat că vor rămâne în piaţă până la căderea Guvernului Dăncilă.
Sursa – Mediafax