Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Bărbat din Beclean, cercetat pentru braconaj după ce ar fi capturat o căprioară

Publicat acum

pe

Miercuri, 25 iulie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de braconaj.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul lunii iunie, un bărbat, de 49 ani, din Beclean ar fi capturat din extravilanul localității Măluț un exemplar din specia căprior. Bărbatul nu deținea permis de vânătoare și nici autorizație de vânătoare pentru specia respectivă la data capturării. Exemplarul de căprioară a fost predat gestionarului fondului cinegetic.

De asemenea, tot în cursul lunii iunie 2018, un tânăr, de 19 ani, din Căianu Mic ar fi capturat din mediul silvic un exemplar din specia căprior pe care l-ar fi ținut în captivitate într-un țarc amenajat în curtea locuinței lui. Puiul de căprioară urmează a fi predat gestionarului fondului cinegetic.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub aspectul infracțiunii de braconaj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER