Ştiri din zonă
Automobilul electric ”Made in România”, la Baia Mare! Cât costă și ce autonomie are – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișUn grup de întreprinzători din Maramureş a lansat proiectul celei mai ieftine maşini electrice ”Made in România”, automobilele GTG urmând să fie asamblate la Baia Mare şi vândute la un preţ care porneşte de la 13.700 de euro, noile automobile asigurând o autonomie de o zi în traficul din oraş, scrie Mediafax.
Managerul firmei producătoare de maşini electrice din Baia Mare, Gheorghe Mureşan, a declarat sursei citate, că în încropirea ideii de afaceri a fost inspirat şi de omul de afaceri american Elon Musk, pe care îl admiră pentru ingeniozitatea şi puterea de muncă.
„Suntem un grup de întreprinzători entuziaşti din Baia Mare care cred că automobilele electrice pot deveni foarte accesibile tuturor. Credem că putem găsi soluţia ca fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, să devină posesorul unui automobil electric care să-i rezolve problema imediată de deplasare de la punctul A la punctul B într-un oraş. Suntem o firmă care, iniţial, a fost un mare producător de confecţii textile, iar din cauza crizei piaţa s-a redus dramatic. Un business este, până la urmă, o problemă de informare, de management şi, umblând prin ţări din Asia, am văzut cum au rezolvat alţii problema transportului electric şi aşa ne-a venit ideea de a produce şi în România maşini electrice. Îi admir ingeniozitatea şi puterea de muncă a lui Elon Musk şi de acolo ni se trage ideea, de la neliniştea permanentă specifică oamenilor de succes. Am încercat cu resurse minime, în condiţiile pieţei din România, să încropim o idee de afaceri în acest domeniu”, a spus Mureşan.
Potrivit acestuia, firma pe care o conduce vrea să producă, în viitor, maşini cu caroserie din PVC, astfel încât să se poziţioneze pe piaţă drept producătorul celei mai ieftine maşini electrice din România.
Pentru a porni producţia de maşini electrice sub brandul GTG, întreprinzătorii din Baia Mare au luat legătura cu producători de componente auto din diverse ţări – caroserie, cabluri, motor, electronică astfel că şi-au făcut o idee despre ce presupune o astfel de afacere.